Două persoane au primit îngrijiri medicale la spitalul din Moinești, după ce au fost accidentați de proprii cai. Astfel, Vasile Dogaru, de 57 de ani, din comuna Balcani, a suferit două mușcături la brațul drept din partea animalului. Pacientul, fiind în stare avansată de ebrietate, nu și-a amintit conjunctura în care s-a petrecut accidentul, însă, din fericire pentru el, starea de sănătate nu a impus spitalizarea. În schimb, cazul lui Dan Drumea, de 34 de ani, din Comănești, s-a dovedit a fi unul mai complex. Acesta, după ce a primit mai multe lovituri de copită din partea calului, a fost diagnosticat, printre altele, cu o comoție cerebrală și un traumatism cranio-cerebral acut deschis ce a impus o intervenție chirurgicală de urgență. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns