Un bărbat supraponderal le-a dat mari bătăi de cap, joi după-amiază, cadrelor sanitare de la spital, de la Salvare, precum și pompierilor. Vlad Vranciu, de 58 de ani, din Bacău, a solicitat Salvarea să îl aducă la Spitalul Județean deoarece îl durea foarte rău un picior. Bărbatul are de mulți ani probleme cu glanda hipofiză și de aceea s-a îngrășat foarte mult. Nici el nu mai știe ce greutate are deoarece nu s-a mai urcat de foarte mult timp pe un cîntar. Cadrele sanitare spun că barbatul are însă peste 200 de kilograme. „Am probleme mari cu piciorul stîng, că nu mai pot de durere. Din cauza asta, de o lună stau la pat, că nu mai pot merge singur. Au venit ieri cei de la Salvare, cu o mașină mică și joasă să mă ia, m-au adus la spital, dar pentru că eu nu pot să merg nu au avut cum să mă ducă în salon. Au chemat pompierii și, împreună cu cei de la Salvare, fiul meu, un prieten de-al lui și un prieten de-al meu, pe o prelată, m-au dus la salon”, ne-a declarat Vlad Vranciu. în total, a fost nevoie de 12 persoane pentru ca bolnavul să poată fi internat la etajul unu al spitalului, în compartimentul de Chirurgie plastică. Cei care au reușit să-l scoată pe bolnav din casă au fost pompierii militari. „Am fost sesizați de echipajul de la stația de Ambulanță să intervenim pe strada Arcadie Șeptilici pentru a evacua din casă un bolnav supraponderal. în zonă a fost trimisă cea mai modernă autospecială de care dispunem și un echipaj format din șase militari. Aceștia au avut nevoie de două foi de cort pentru a putea transporta bolnavul”, ne-a declarat maiorul Volodea Tisescu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.
Pentru că nu se poate mișca din pat el a făcut arsuri pe spate și pe picioare. Acasă este ajutat de familie. La spital este întors de infirmieri de pe o parte pe alta, pentru că patul de aici este prea mic pentru dimensiunile lui. Bolnavul a dus o viață normală, a lucrat ca mecanic auto la mai multe unități, și pînă în 1970 la Stația de Salvare, de unde s-a pensionat pe caz de boală. Vlad Vranciu a făcut sport ani buni, mai precis lupte la clubul Dinamo Bacău. A fost chiar de trei ori campion republican la acest sport. „De 25 de ani sînt în starea asta. După ce m-am lăsat de sport am început să mă îngraș, mai ales că am probleme și cu glanda. E drept că mi-a plăcut să mănînc la viața mea, ca tot omul, dar cînd am văzut că mă îngraș din ce în ce mai mult, am ținut și diete, dar degeaba. Acum nu doresc decît să merg la o consultație la profesorul Lascăr, să mă pună pe aparatul ăla de lipoabsorbție”, a mai spus bolnavul. Vlad Vranciu a mai făcut o abdomenoplastiie, adică scoaterea pungilor de grăsime din zona burții, în 1990. Atunci i s-au scos 24 de kilograme de grăsime și de la 194 de kilograme a rămas, la două luni după operație, prin dietă, la 149 de kilograme. (Claudiu TĂNĂSESCU, Florin CRĂCIUN) că mă îngraș din ce în ce mai mult, am ținut și di
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.