Uriaşul de la colţul străzii

Când treci prin centrul oraşului, n-ai cum să-l treci cu vederea. E mereu prezent în peisaj, înalt şi gri, un semn mare de exclamare în arhitectura haotică a urbei. S-a înălţat peste noapte ca mai toate cubiculele „epocii de aur”, făcând ţăndări imaginea de târg la porţile Bizanţului. A ocupat spaţiul unui loc drag copilăriei mele. Chiar şi acum, când calc pragul unei prăvălii şi ascult ritmul tocurilor pe duşumeaua rindeluită, simt bucuria care mă învăluia când primeam din mâinile vânzătoarei jucăria mult dorită.

La începutul anilor 80, furia schimbărilor produse cu lama buldozerului a şters de pe faţa pământului „raiul” copilăriei mele. Au urmat gardurile de metal ce blocau privirile curioase ale trecătorilor şi zvonurile despre ce urma să se ridice în locul prăvăliilor demolate.
Când, într-un final, s-a dezlegat misterul, a început alt murmur: cum va fi botezat? „Îi vor spune «Traian» – spuneau unii – pe Decebal îl avem deja”. Era doar o părere, ruptă din negura istoriei, alimentată de sloganurile naţionaliste menite să atenueze frustrarea acumulată în orele pierdute la cozi la carne, lapte, pâine și ulei. A mai fost şi trecerea grăbită a „mult iubitului şi stimatului” pentru care copiii au fost scoşi de la ore – ce bucurie! – îmbrăcaţi în costumele de pionier, fluturând steguleţe roşii şi tricolore la semnalul agentului de securitate a cărui armă cu greu ascunsă de trenciul care nu rima defel cu vremea caldă.

Când i s-a zis pe nume, lumea s-a bosumfat. „«Moldova», ce nume, dom’le”. Dar oamenii s-au obişnuit cu silueta sa înaltă şi austeră. Şi au trecut anii, şi regimurile, iar secretele ascunse între pereţii săi au devenit istorie. A fost aruncat în morişca economiei de piaţă, trecând de la statutul de protejat al puterii la regimul închis, asemenea celui care şi-a asumat rolul de proprietar. Acum este doar un panou publicitar supradimensionat, culcuş al celor fără adăpost şi generator de mirosuri pestilenţiale. Stă părăsit şi trist, un uriaş la colţul străzii, aşteptând vremuri mai bune sau lama de buldozer, neiertătoare, a istoriei.