~2 min lectură 0 comentarii

Urmăriți internațional, prinși de polițiștii băcăuani

Redacția Ziarul de Bacău

Doi bărbați căutați de autoritățile franceze și de cele italiene au fost depistați în municipiul Bacău de către polițiștii de investigații criminale.

În cursul zilei de ieri, 13 decembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Bacău au organizat și executat, în municipiul Bacău o acțiune pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii.

A fost astfel depistat și prins E. Marius, de 35 ani, din județul Bacău, urmărit internațional la solicitarea autoritatilor franceze, care urmează a fi cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni prin mijloace de plata electronice, fapte săvârșite pe teritoriul Franței.

Totodată a fost depistat și prins M. Ainald, de 40 ani, urmărit internațional la solicitarea autorităților italiene, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane si prostituție, infracțiuni comise in Italia.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore în baza ordonanțelor emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar in continuare se efectuează demersurile necesare declanșării procedurii de predare către autoritățile franceze și italiene.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.