Anotimpul italienilor
• zeci de mii de locuitori ai județului Bacău lucrează de cîțiva ani în Italia • familii întregi s-au strămutat la Roma sau Torino și vin acasă doar în concediu • o bună parte din ceea ce cîștigă în peninsulă, aduc acasă • băcăuanii transformă banii în case, amenajări interioare sau rochii și costume de nuntă • „cu noi, Italia merge înainte”, obișnuiesc să spună cei plecați la muncă
Mașinile luxoase au invadat orașul. Parcările sînt pline de limuzine cu număr de Torino, Roma sau Bergamo. Terasele au devenit neîncăpătoare. De cîteva săptămîni, în Bacău, dar și în comunele din jur, s-au întors „italienii”. Toată lumea le spune așa, deși ei sînt români get-beget. Au plecat la muncă în străinătate, împinși de șomaj, sărăcie, lipsa unei locuințe și, adeseori, de dezgustul că banii căpătați în ziua de salariu ajungeau doar pentru plata întreținerii. Exodul a început în 1992-1993, din satele cu populație preponderent catolică, din jurul orașului Bacău. Ținta inițială a fost Ungaria, dar banii cîștigați acolo erau relativ puțini. Ajutați de preoții catolici, tinerii au ajuns în Italia. Cum marea lor majoritate sînt buni meseriași în construcții, s-au „tras” unul după altul. Cei care și-au găsit rapid de muncă și-au chemat în peninsulă frații, cumnații și, mai apoi, surorile sau prietenele. Există acum familii întregi plecate în Italia și care revin acasă doar o dată pe an, în concediul din luna august. O parte din banii cîștigați printre străini se opresc în Bacău, sub formă de gresie, faianță, case, rochii de mirese sau bani dați la stomatologi. După un an de muncă, sînt regi la ei acasă.
Potrivit statisticilor oficiale rezultate în urma Recensămîntului Populației, peste 28.300 de băcăuani au plecat în străinătate, cu preponderență în Italia și Anglia, dar și în Spania. Cu alte cuvinte, 4% din populația județului Bacău a luat calea străinătății. Cifrele devin și mai relevante, dacă luăm în calcul populația activă, adică cei care ar putea să muncească. Cum dintre cei peste 706.600 de locuitori ai județului Bacău, jumătate sînt buni de muncă, proporțiile exodului sînt și mai impresionante: aproape 10% dintre băcăuanii activi sînt plecați în străinătate.
Fenomenul s-a amplificat de la un an la altul. „La început, plecau numai bărbații. De trei-patru ani, pleacă familii întregi. Femeile își găsesc mult mai ușor de lucru, ca baby-sitter sau menajere. Se golesc satele noastre și vara vin toți, cu mașini frumoase, și își ridică vile”, spune Francisc Imbrea, viceprimarul din Gîrleni. De altfel, satele Gîrleni și Lespezi au devenit renumite pentru numărul mare de locuitori plecați la lucru în Italia sau Israel. Prin zonă sînt cunoscute ca „sate fără bărbați”, pentru că doar puștii de școală sau oamenii bătrîni au mai rămas acasă. Din cei 6.300 de locuitori ai comunei, 60 % cîștigă prin străini bani imposibil de cîștigat în România, prin muncă cinstită. „Sînt meseriași buni: dulgheri, tîmplari, fierari-betoniști. Au muncit, în marea lor majoritate, la Stofe Buhuși, care s-a închis. Și-au găsit destul de repede de lucru. Sînt excelenți constructori, conștiincioși și harnici. Sîntem catolici și influența bisericii în viața noastră se resimte. Oamenii au făcut mulți copii, pentru că așa ne-a îndemnat religia, și au știut că, dacă nu muncesc, nu vor avea ce pune pe masă”, explică viceprimarul Imbrea micul secret al succesului.
Liberalizarea vizelor a fost un alt pas care a favorizat exodul. Dacă, în primii ani, băcăuanii ajungeau în Italia cu excursii, și rămîneau „la negru” acolo, pînă obțineau permis de muncă, după deschiderea granițelor s-au înmulțit cei care au plecat. Nu întotdeauna cu succes, însă, pentru că piața muncii din Italia a fost saturată, între timp, de mîna de lucru din România sau Albania. Cei care au vrut, cu tot dinadinsul, să găsească, s-au descurcat pînă la urmă. Deși pentru asta au dormit pe la prieteni și rude sau pe băncile din parc.
Baia cu gresie și faianță, prima investiție
De o parte și de alta a străzii principale din satul Lespezi, de fapt, șoseaua națională Bacău – Piatra Neamț, se lucrează de zor. Casele mai vechi sînt consolidate și renovate. Unele imobile bătrînești au căzut sub buldozere și, pe locul rămas viran, se ridică acum vile semețe. Toate sînt ale „italienilor”.
De cîteva săptămîni, Elisabeta Piticaru e șef de șantier. Își ridică locuință nouă și vrea, pînă pleacă înapoi la Bergamo, să termine construcția. Acum doi ani, s-a despărțit de soț și banii pe care îi cîștiga erau total insuficienți pentru a-și întreține cei doi copii. „Am lucrat în confecții, la firma Ema din Piatra Neamț. Mă trezeam în fiecare dimineață la ora 3,30, să prind trenul de ora 4,00, să ajung la timp la serviciu. Lucram inclusiv duminica. Dar banii ajungeau doar pentru mîncare. Într-o lună cumpăram ceva de îmbrăcat unui copil, luna următoare, celuilalt. Nu reușeam să mă descurc cum trebuie. Am lăsat copiii în grija mamei și, în 2001, am plecat în Italia”, povestește Elisabeta Piticaru.
Ajutată de o consăteancă, a ajuns la o familie din Bergamo. Are acum patru servicii: de dimineața de la 8.00, pînă la 14.00, face menaj la o familie, care îi plătește dările la stat. După ce termină, merge la alte două familii, tot pentru curățenie. De seara, de la orele 19.00, și pînă a doua zi dimineața, îngrijește o bătrînă. „Timpul meu liber este doar o oră și jumătate pe zi, de la 17.30 la 19.00. În rest, muncesc. Visul meu este acum să îmi termin casa”, spune Elisabeta, care a revenit acum pentru prima dată în țară, după aproape doi ani. Și-a îmbrăcat copiii cum se cuvine și s-a apucat să-și ridice o locuință nouă. Deși în partea din față lucrările sînt în toi, în spate au început finisajele. Prima încăpere terminată este baia. Gresie și faianță în culori moderne, obiecte sanitare din fibră de sticlă, boiler electric. „Este un lucru la care țin foarte mult”, spune Elisabeta. Cînd a văzut baia aranjată ca în reviste, a cumpărat și o mașină de spălat automată. „Copiii mei spălau la mînă și eu știu ce înseamnă asta. Le-am luat mașină de spălat. Chiar dacă eu sînt plecată, acum am o mînă acasă”, spune femeia. Nu este singurul lucru pe care l-a făcut pentru copiii ei: pentru că lucrează în Italia, Elisabeta Piticaru își permite să își țină fetița cea mare, de 15 ani, la liceu în Bacău. „Viitorul este învățătura. Acum nu se prea pune mare preț pe ea, dar sigur se va schimba mentalitatea asta. Copiii trebuie să învețe, pentru a avea șansă”, pare convinsă Elisabeta Piticaru, după experiența „italiană”. Ea își dorește ca, după ce își va pune casa la punct, să revină în țară.
„Cu noi, Italia merge înainte”
Casa cea nouă a familiei Laslău din Gîrleni nu este încă gata. Vila cu etaj a fost ridicată, se lucrează acum la finisajele interioare și la cele exterioare. Ioana Laslău, mezina familiei, este singură acasă. A plecat în Italia acum patru ani, cînd abia împlinise 13 ani. Urmează o școală de informatică și una de turism, la Roma. În timpul liber, dar și în vacanță, lucrează la o „gelaterie”. „Cu ce cîștig, am tot anul bani de haine sau pentru o plimbare în oraș. De la 16 ani, îmi plătește patronul contribuțiile la stat. Aici se poate întîmpla ca nici la 30 de ani să nu găsești o firmă unde să aibă actele în regulă și dările la zi plătite. Școala nu este grea, doar că au alt ritm: învățăm pînă la 16.30. La început, italienii te privesc urît, pentru că nu toți românii care ajung în Italia vin să muncească. Ne-a cam mers renumele. Nu de puține ori mi s-a întîmplat ca oamenii să rămînă surprinși, cînd au auzit că sînt din România. Pentru italieni, noi sîntem cam cum sînt țiganii pentru români”, spune Ioana, care ne arată o fotografie cu ea, la gelateria unde patronul italian nu se teme să o lase singură.
Și, în timp ce puștoaica isteață ne povestește despre dificultățile pe care românii le au la început printre străini, la poartă oprește un Ford Mondeo, nou. Soții Laslău încep să aducă pachetele cu gresie și faianță proaspăt cumpărate. Ne invită în vilă. Pe jos, pe holuri, dar și în living și în dormitoare, au fost montate conductele care vor încălzi pardoseala. Centrala termică așteaptă să intre în funcțiune. În casă încă se lucrează, dar baia de jos este deja gata: gresie, faianță, instalație de încălzire a apei. Totul e nou și modern. „Muncim acolo și construim aici”, spune Ioan Laslău. Are 55 de ani. A lucrat ca lăcătuș mecanic, timp de 28 de ani, la Fabrica „Stofe” Buhuși, și apoi la Industrializarea Cărnii Bacău. După revoluție, și-a făcut și o formație și cînta pe la nunți. Nu se putea plînge că moare de foame. A simțit, însă, că poate cîștiga mai mult cu munca lui. Acum 11 ani, a plecat în Italia. „Știam meseria mea, dar acolo m-am recalificat. Trebuie să te adaptezi modului lor de lucru, pentru că altfel nu dai înainte. Dacă nu muncești bine acolo, te elimini singur. Am învățat vopsitorie industrială în praf. Sîntem trei români și trei italieni. Munca de jos o facem noi. De altfel, cam toți românii fac muncile grele. Cu noi, Italia merge înainte”, spune, convins, Ioan Laslău.
Deși a plecat în peninsulă la o vîrstă la care, în genere, mentalitatea omului este mai greu de modelat, Ioan Laslău a înțeles rapid că munca de calitate înseamnă bani și bunăstare: „Nimeni nu-ți dă un ban, dacă nu este mulțumit de ceea ce faci. Avem foarte multe de învățat de la ei. Patronii sînt oameni modești. Cu salopeta pe ei, lucrează cot la cot cu angajații. Te studiază, nu-ți acordă încredere de la început, dar, cînd se conving că ești bun, începi să cîștigi frumos. Timp de opt ore, avem doar două pauze de masă. Nimeni nu se oprește să-și aprindă o țigară, și încă una, și să discute despre fotbal. Și, mai sînt convins de un lucru: cine a mers în Italia să muncească este imposibil să nu își fi găsit de lucru”.
Plecarea lui Ioan Laslău a fost doar începutul. După trei ani, și-a luat alături și fiica cea mare, care, între timp, s-a căsătorit cu un italian și au împreună un copil. A făcut la Roma o școală de coafeze și acum lucrează la un salon. Fata mijlocie a plecat acum cinci ani și muncește, alături de prietenul ei din sat, pentru a putea să-și construiască o casă. Nu s-au hotărît încă unde: aici sau la Roma. De patru ani, familia s-a reîntregit, pe pămînt italian, odată cu plecarea Ioanei și a mamei sale, care și-a găsit un post de baby-sitter. Fratele lui Ioan Laslău muncește și el în Italia, de 12 ani, și, pentru cei doi copii ai lui, și ei plecați, a ridicat o mîndrețe de casă, o vilă cu balustrade de inox, termopane și centrală proprie.
Familia Laslău vine în fiecare vară acasă. Au început să-și construiască vila, în fiecare vară au mai pus cîte o cărămidă și vor să o vadă gata, pentru că părinții se gîndesc să-și petreacă bătrînețile prin locurile natale. „Să scrieți acolo, la ziar, că, nici măcar în Italia nu este posibil ca, din muncă cinstită, să îți poți ridica o vilă în două-trei luni, așa cum se întîmplă în România. La ieșirea din Bacău au înflorit vile care anul trecut nici fundație nu aveau, și acum sînt gata. Cum este oare posibil așa ceva?”, se întreabă Ioana Laslău, fata de 17 ani, făcînd referire la cartierele în care ștabii locali, polițiștii și funcționarii publici și-au clădit vile măiastre.
Că mentalitatea este alta după cîțiva ani petrecuți printre străini, o recunoaște omul mai cu experiență: „Poate o să venim înapoi cu o altă mentalitate. Fiecare trebuie să facă o «reciclare» pe pielea lui într-o țară civilizată. Dacă ar avea toți șansa să muncească în străinătate și apoi să revină în țară, poate că altfel ar arăta România”, spune Ioan Laslău.
„Italienii nu vor să investească și într-o afacere”
Francisc Imbrea, viceprimarul de Gîrleni, e mîndru că, în satele din care lumea a plecat masiv în străinătate, se construiește „pe rupte”. Are, însă, o mare supărare: „Mă doare că sînt atîția oameni plecați și nu se vede nimic pentru comunitatea locală. Vin atîția bani, și nici o investiție! Nimeni nu vrea să deschidă o firmă, să ofere locuri de muncă. S-ar putea prelucra lemn, s-ar putea face o firmă de construcții. Există oportunități, există și mînă de lucru. Taotă lumea investește, însă, doar în familie: mașini luxoase, vile. Sînt locuințe și cu două băi, cu gresie și faianță, cu instalații sanitare moderne, dar nici unul nu a făcut nici un efort pentru comunitate”, spune viceprimarul Imbrea.
Exodul s-a simțit și în Bacău
Din totalul băcăuanilor care muncesc în străinătate, cei mai mulți provin din municipiul Bacău: 11.530, ceea ce reprezintă mai mult de 40 la sută. Raportat la populația totală a municipiului, peste 6% dintre locuitorii Bacăului s-au săturat de viața în „centrul economic al Moldovei” și au ales străinătatea, iar procentul se dublează, dacă se ia în calcul populația activă a municipiului. Mai mult decît absența locurilor de muncă, imposibilitatea de a-și procura o locuință a fost principalul resort al migrației. Locuitorii orașului au început să plece, în masă, prin anii ’94 – ’95, cînd a fost clar pentru toată lumea că orice familie de tineri căsătoriți avea drept singură variantă să locuiască împreună cu părinții. Construcțiile de locuințe au fost inexistente, la fel și posibilitatea de a contracta un credit de la bancă.
Cei care au plecat au avut, în marea lor majoritate, studii medii. Au existat și cazuri de absolvenți de facultate care au făcut pasul. Dana Mocanu a terminat Facultatea de Textile la Iași. La absolvire, a revenit în Bacău, pe o piață saturată de ingineri. „Un an, am stat pe la uși. Nimeni nu avea nevoie de tineri. Locuiam împreună cu părinții, într-un apartament de două camere. O prietenă mi-a spus că pleacă în Italia. Am ezitat: atîta carte, ca să spăl bătrîni la fund? Într-o clipă de disperare, am luat decizia. Un an am stat cu o bătrînă. Din banii pe care i-am pus deoparte, am început o școală, un fel de colegiu la noi. Acum sînt operator pe calculator, la o firmă de arhitectură din Roma”, povestește Dana, care, între timp, s-a căsătorit și are un copil. Anul trecut, cînd a venit acasă după un an de lucru la birou, le-a montat părinților centrală de apartament. Anul acesta, le-a modernizat baia. Gresia, faianța și apa caldă par să fie un leit-motiv al „italienilor”, și un prim semn de civilizație.
Elena Maria Pascu a plecat la 40 de ani. Era funcționară la un birou, divorțată, și cu un copil de școală generală în întreținere. „Aveam sentimentul că nu o să mai țină mult timp «frecatul de hîrtii». Nu aveam bani să-i cumpăr copilului încălțări. Carne aveam la masă doar o dată pe săptămînă. Băiatul era în creștere și plîngea noaptea de foame. Eram căzută psihic, după divorț, și nimic nu părea să-mi meargă bine. Într-o zi de salariu, m-am hotărît. Am împrumutat bani de la o rudă, am plecat cu o excursie în Grecia. Am cules portocale cîteva săptămîni, cît să strîng niște bănuți, apoi am trecut fraudulos granița în Italia”, povestește Elena. Singură printre străini, a răzbătut greu. Dar a reușit. De șase ani, de cînd e plecată, lucrează în același loc: are grijă de o contesă. „Am văzut lumea, pentru că bătrîna călătorește mereu. Nu cred că apucam vreodată să mă gîndesc măcar să ajung în Baleare, dacă nu plecam. Unii spun că e umilitor să ai grijă de bătrîni. Nici o muncă nu e umilitoare, dacă cîștigi bani cinstit, pentru tine și ai tăi”, crede femeia acum. La început, și-a lăsat puștiul în grija mamei și, după ce a terminat liceul, l-a luat cu ea, în Italia.
„Străinii” au pompat în economia județului aproape 40 de milioane de euro
De pe la jumătatea lunii iulie, în Bacău au reînceput să sosească cei plecați la muncă. Ghișeele de schimb ale băncilor comerciale au fost luate cu asalt, zilnic, de „italienii”, „spaniolii” sau „irlandezii” veniți în concediu. Banii economisiți afară au fost transformați în lei, dar, pentru că au fost cîștigați cu multă muncă și sacrificii – în majoritatea cazurilor -, cei care s-au așezat la cozi au făcut, în prealabil, prospecțiuni de piață. Oamenii au stat la cozi cu orele, pentru a beneficia de un curs mai bun, în loc să se adreseze caselor particulare de schimb valutar, care ofereau cu cîțiva lei mai puțin.
Specialiști bancari estimează că, numai în acestă vară, au fost „pompați” în economia județului Bacău aproximativ 40 de milioane de euro, bani veniți exclusiv de la cei care lucrează în străinătate. Teoretic, fiecare dintre străini a cheltuit sau a depus în băncile din Bacău cel puțin cîte 1.500 de euro.
Prețul apartamentelor a sărit cu un milion de lei pe zi
După ce au plecat din cauza lipsei unei locuințe, băcăuanii reveniți acasă și-au investit economiile în apartamente. Așa cum se întîmplă de cîțiva ani încoace, piața imobiliară din Bacău cunoaște o adevărată furtună în lunile de vară, cînd prețurile locuințelor cresc artificial, pe motiv de „italieni”. La începutul lunii august, cînd cei plecați la muncă în străinătate au revenit masiv în oraș, prețul apartamentelor a sărit cu un milion de lei pe zi. Un apartament cu două camere care, acum două luni, costa 300 de milioane de lei, acum se vinde cu 350 de milioane de lei. O garsonieră s-a vîndut cu 7.500 – 8.000 de euro, și ajunge și la 10.000 de euro, în zona centrală.
În cartierele bune, un apartament cu trei camere nu coboară sub 30.000 de euro, și chiar mai mult, dacă are centrală de apartament sau alte îmbunătățiri. În zone apropiate de centrul orașului costurile variază între 15.000 – 20.000 de euro, cu șanse de urcare pînă la 25.000, dacă apartamentul este pus la punct. Prețurile atît de crescute sînt explicate de agenți imobiliari și prin faptul că băncile au dat liber la credite și, între autohtoni și „italieni” s-a creat o concurență care a dus la scumpirea locuințelor.
Vînzarea de gresie și faianță scumpă a crescut spectaculos
După ce și-au cumpărat locuințe noi, sau le-au construit, în cazul celor de la țară, „italienii” au trecut la refacerea finisajelor interioare. Magazinele SSAB sînt preferate, pentru că aici se găsesc gresie, faianță sau instalații sanitare ultimul răcnet, adeseori produse chiar în țările în care muncesc cei aflați acum în vacanță. „Vînzările noastre la gresie și faianță scumpe au crescut, în luna august, cu 60 % în Bacău și 80 % în magazinele din județul Vrancea. Comercializăm gresie și faianță italiene și spaniole și magazinele noastre sînt, de o lună de zile, pline pînă la refuz de cumpărători Toți cei care vind e afară vor calitate”, spune Mihai Șlic, patronul firmei SSAB.
Interesant este că mulți dintre cei care investesc zeci de mii de euro într-un apartament, unde pun gresie, faianță, centrală, parchet și termopane, pleacă înapoi la muncă, fără să-și pună problema să recupereze o parte din investiție. Doar o foarte mică parte dintre „italieni” oferă apartamentele spre închiriere. Cei mai mulți preferă să știe, pur și sumplu, că au unde să „tragă” atunci cînd vin acasă. Nela Dodan a plecat în Italia, împreună cu soțul. Și-au lăsat acasă, cu rudele, copilul de cîțiva anișori. Au pus bănuț peste bănuț și s-au sfîșiat de dorul celui mic aproape doi ani. Nela a venit acasă. Și-a luat apartament, l-a aranjat cum se cuvine, a montat centrală și termopane. Cînd totul a fost gata, și-a luat puștiul cu ea și a plecat înapoi. „De acum, stau liniștită. Am acasă tot ce îmi trebuie și, cu banii pe care îi cîștigăm acolo, putem să întreținem și copilul. Dacă într-o zi nu a să mai avem loc în Italia, ne întoarcem, dar măcar știu că avem unde să venim”, ne-a mărturisit Nela.
Dacă acum cîțiva ani, marea majoritate a celor care au plecat au făcut-o temporar, pînă își strîng bani de apartament, odată visul împlinit, au vreu mai mult. Cei mai mulți tineri doresc să rămînă în Italia atît cît se poate, dar știu sigur că au acasă asigurat un minim de confort.
Vînzări record la magazinele de rochii de mirese
Băcăuanii care muncesc în străinătate nu vin acasă doar să-și vadă rudele, ci și să-și rezolve probleme legate de starea civilă. Nunțile și botezurile se fac în România. În ultimele săptămîni, la Starea civilă din Bacău a fost o asemenea înghesuială, încît s-au făcut cununii civile și lunea, miercurea sau joia. La bisericile catolice din oraș s-a înre3gistrat un recors de căsătorii: 35 de cununii religioase numai în ultima lună, în condițiile în care acesta era numărul ceremoniilor înregistrat în decurs de un an, după cum ne-a declarat preotul Ștefan Erdeș, decanul romano-catolic de Bacău. Și magazinele de obiecte de nuntă au înregistrat vînzări record. „Dacă pînă acum vînzarea a fost de 25 – 20 de milioane de lei la două săptămîni, acum au crescut la 80 de milioane de lei, pentru același interval. În august, care încă nu s-a încheiat, am avut vînzări de 160 de milioane de lei”, ne-a declarat Daniela Cîmpeanu, patronul unui magazin de profil.
Pentru fotografii sau operatorii veniți cu aparatele în curtea Stării civile, august a fost o lună de vis. Unii dintre ei spun că au făcut bani cît nu au strîns de la începutul anului pînă acum. Patronii restaurantelor și teraselor de lux din oraș au și ei motive de fericire. Nu doar din cauza nunților, ci și pentru că venirea „italienilor” le-a mărit considerabil vînzările. Cei care și-au petrecut concediul în România, s-au întîlnit cu prietenii rămași acasă, la povești, la o terasă sau la un restaurant. Cei care, acum cîțiva ani, găseau cu greu bani pentru o bere-două, acum lasă cu ușurință cîteva sute de mii de lei la restaurant, într-o seară.
Medicii stomatologi și-au amînat concediile
Pentru medicii stomatologi, a devenit o obișnuință în ultimii ani să-și amîne concediile pentru luna septembrie sau să plece în vacanță în august. Nimeni nu-și permite să facă abstracție de „italienii” care vin să-și repare dantura. „Aici mă costă cîteva sute de euro, ceea ce în Italia m-ar costa cîteva mii”, spune Maria Apostol, o româncă pe care am găsit-o la ușa unui cabinet stomatologic. Medicii cu renume sînt și cei mai căutați și lucrează cu programări făcute cu multe zile înainte. „În august, împreună cu șoțul meu, și el medic stomatolog, am lucrat de dimineața de la 7.00, pînă seara la 23.00. Dacă de azi și pînă vara viitoare nu mai am nici un client, nu este nici o problemă: am pus bani deoparte să trăim un an”, ne-a declarat o doctoriță tînără.
„Italienii” pot fi văzuți nu doar la stomatolog, ci și la oftalmologi, oreliști sau ortopezi. Problemele de sănătate care suportă amînare sînt rezolvate în țară, cu mai puțini bani decît în străinătate. În Bacău se vorbește deja despre un turism de sănătate: italienii neaoși par să fi auzit de la români despre serviciile ieftine și de calitate de la noi, cel puțin în domeniul stomatologic, și au început și ei să vină să-și facă dantura.
Vînzarea la borș Magic a crescut de cinci ori
De cîteva zile, „italienii” încep să bată în retragere. Numărul mașinilor de Torino sau Bergamo este tot mai mic. Concediile sînt pe sfîrșite și se pregătesc să plece înapoi, la muncă. Nu părăsesc Româniaîncărcați de pachete, așa cum vin. Și totuși, mamele mai strecoară prin plase cîteva borcane de zacuscă proaspătă sau dulceață de cireșe amare. Ceva tot cumpără „străinii”: borș Magic, la pliculeț, ușor de folosit și inexistent prin țările spre care pleacă. „Dacă pînă acum se vindeau în magazinul Metro 10.000 de plicuri de borș pe săptămînă, acum media este de 50.000 de plicuri”, ne-a declarat reprezentantul firmei care produce borșul la pachet.
(Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns