Amintiri…
V-ați întrebat vreodată de ce ne plac atît de mult vederile cu imagini colorate, pe care le primim cu atîta drag, de la cei ce locuiesc peste mări și țări? Ne amintesc de ei și ne trimit cu gîndul la locuri pe care nu am avut prilejul să le vedem. Sunt locuri din țară și de peste hotare despre care am învățat, le-am studiat istoria și oamenii, obiceiurile și nevoile și… într-o zi am decis ca în liceul nostru în fiecare an să se organizeze excursii în diverse locuri din țară și din cînd în cînd și în Europa.
Doamna prof. Maria Lupașcu este cea care se ocupă cu multă dragoste și pricepere de excursiile interne, iar doamna prof. Anca Floare – specialitatea limba engleză – de cele din afara granițelor.
Cu drag îmi aduc aminte de excursia în Anglia pe care am organizat-o împreună cu un grup de elevi ai Liceului „Mihai Eminescu”.
Cu autocarul, plini de bucurie și voie bună am pornit spre Ungaria, Austria, Franța și, punctul terminus – Anglia.
Viena ne-a fascinat prin eleganță și rafinament. în Prater am uitat că sîntem maturi și ne-am jucat, cot la cot cu copiii; Parisul ne-a uluit cu luminile lui formidabile iar Turnul Eiffel ne-a oferit, de la ultimul lui etaj o panoramă de neuitat.
Drumul cu ferry-boat-ul spre Dover a fost încîntător pentru unii, groaznic pentru cei care suferă de rău de mare.
De la Dover în drum spre Londra ne-am oprit la Mănăstirea Canterbury, prilej de amintire a frumoasei cărți „The Canterbury Tales” scris de Geoffrey Chaucer.
Am fost lăudați de familiile care ne-au fost gazdă la Londra pentru engleza frumos vorbită și pentru comportament.
Vizitele la Madame Tussaud, schimbarea gărziila Buckingham Palace, Trafalgar Square cu statuia lui Nelson, Catedrala Sf. Paul, Piccadilly Circus, The Houses of Parliament, Big Ben, Westminster, Abbey, Tower Bridge ne-au încîntat și bucurat sufletele.
Orașul Brighton, vestit centru universitar ne-a primit într-o zi frumoasă, ca toate celelalte, de altfel. Și astfel, mai bogați sufletește, ne-am întors acasă sănătoși și deja cu gîndul la o altă excursie – în Grecia. A fost minunat. Paralia Katerini, Atena, capitala unde fiecare piatră înseamnă istorie, insula Eghina cu biserica, Sf. Nectarie și, bineînțeles, Salonicul pe care, de altfel, l-am și văzut în drum spre Atena.
Meteora, cu mănăstirile clădite în vîrf de munte ne-a demonstrat încă o dată că puterea omului nu are limite atunci cînd există credință în Dumnezeu.
Și dacă Dumnezeu va fi bun cu noi și vom fi sănătoși, cu siguranță vom porni începînd cu 5 iulie într-o altă excursie în țara lui Shakespeare, spre alte meleaguri, spre alte civilizații. (Prof. Anca FLOARE)întors acasă sănătoși și deja cu gîndul l
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.