• prima zăpada a trimis acasă peste 700 de elevi de la Școala Profesională de Prestări Servicii • alte două școli sînt pe punctul de a închide porțile din cauza frigului
Prima zăpadă a avut efecte devastatoare asupra cîtorva școli băcăune, care, din cauza frigului, și-au închis sau sînt pe punctul de a-și închide porțile. Oarecum paradoxal, acestea nu se află în mediul rural, ci în municipiul Bacău. Prima unitate de învățămînt care s-a văzut nevoită să le acorde elevilor, peste 700 la număr, o vacanță neașteptată a fost Școala Profesională de Prestări Servicii, care, începînd de astăzi, și-a suspendat cursurile pe o perioadă de cinci zile. „La noi e un adevărat șantier, datorită lucrărilor de montare a noii centrale termice. Muncitorii și-au făcut treaba cum scrie la carte, au lucrat chiar și sîmbăta, dar este foarte mult de muncă și irana ne-a prins fără calaorifere și cu geamuri lipsă. În aceste condiții, Consiliul de Administrație al școlii a decis să suspende temporar cursurile. Elevii au venit și astăzi (ieri, n.r) la școală, dar erau, efectiv, înghețați”, ne-a declarat profesoara Antoaneta Luttinger, director adjunct al fostei școli nr. 3. Aceasta a adăugat că, foarte probabil, inopinata vacanță a elevilor de aici va dura pînă la începutul săptămînii viitoare, cînd aceștia se vor întoarce în bănci. Adjuncta Luttinger spune că nici atunci nu va fi căldură în școală, dar „cel puțin nu va mai fi mizeria care este acum, iar geamurile vor fi montate”. Cît privește intrarea în funcție a centralei, care a costat circa patru miliarde de lei, aceasta este programată să se întîmple în jurul datei de 15 noiembrie. Cursurile pierdute în acestă perioadă se vor recupera pe parcurs, inclusiv în zilele de sîmbătă.
Fosta școală nr. 3 nu este însă singura unitate de învățămînt din Bacău în care gerul face legea. Aflată în același stadiu de montare a propriei centrale termice, Școala „Dimitrie Leonida” e pe punctul de a-și închide, la rîndul ei, porțile. „Deocamdată, elevii îndură cu stoicism frigul din clase, dar dacă temperaturile vor continua să fie la fel de scăzute se va pune problema închiderii școlii”, ne-a declarat profesoara Aurelia Neagu. Mai mult, cei de aici nici nu știu, comparativ cu cei de la școala nr. 3, cînd vor fi gata lucrările de montare a noii centrale, în condițiile în care „după cum înaintează lucrările, nu cred că treaba se va termina anul acesta”, după cum a susținut profesoara Neagu. Spectrul întreruperii cursurilor planează și asupra Școlii „Alecu Russo”. Aici însă, motivul nu ține de schimbarea vreunei centrale termice, ci de încăpățînarea conducerii „Termloc” de a nu furniza agent termic centralelor termice la care sînt racordate apartamente cu datorii foarte mari, indiferent dacă prin această măsură au de suferit și elevi. „Avem promisiuni că vom avea căldură poimîine (mîine. n.r.), dar nu mai sîntem siguri de nimic. Dacă pînă la începutul săptămînii viitoare nu se va da căldură, ne gîndim foarte serios să luăm vacanță mai devreme”, ne-a declarat profesoara Mariana Bîrzu, director adjunct al Școlii „Alecu Russo”.
O a treia unitate de învățămînt la care au demarat lucrările de schimbare a centralei termice este Liceul „N.V. Karpen”, însă aici nu se pune, cel puțin pentru moment, închiderea școlii din cauza frigului. „În clase e, ce-i drept, frig, însă i-am ateționat și pe elevi, și pe părinți că, pentru o perioadă, va fi așa. Aproxiomativ jumătate din cele 30 de clase din liceu și-au adus dela calorifere electrice, în timp ce elevii vim îmbrăcați ceva mai gros. Deocamdată, nu ne-am gîndit să suspendăm cursurile”, ne-a declarat profesorul Remus Cazan, director adjunct al Liceului „N.V. Karpen”. Avantajați și de vîrstă, liceenii de la fostul liceu industrail nr. 3 se consolează cu gîndul că vor termina primul semestru la începutul lunii decembrie, după ce conducerea școlii a decis să se învețe și sîmbăta. În ceea ce-i privește pe cei aproximativ 80 de elevi interniști ai liceului, aceștia au beneficiat din plin de previziunile aceleiași conduceri ale liceului, care, în toamnă, nici nu a mai deschis căminul, elevii din afara orașului fiind cazați în căminul Liceului „Mihai Eminescu”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns