HANDBAL MASCULIN – LIGA NAȚIONALĂ: După cum au mers lucrurile în prima parte a meciului de ieri dintre Steaua și Știința MD Bacău, suporterii băcăuani trăgeau nădejde că favoriții lor pot scoate un rezultat bun. Chiar dacă Steaua a condus mereu pe tabela de marcaj, în ultimul meci al turului campionatului primei ligi masculine de handbal, diferența de scor a fost, în general, de două sau trei goluri: 3-0, 7-5, 9-7, 14-10. A urmat o perioadă foarte bună a handbaliștilor băcăuani, care au reușit să egaleze la 14 și apoi au intrat la pauză cu 14-16. Aspectul jocului s-a păstrat încă un sfert de oră, iar Steaua conducea cu 21-19. Deși în inferioritate numerică, echipa gazdă a înscris de două ori și oaspeții au cedat. A urmat o puzderie de ratări ale băcăuanilor la poarta lui Laufceac, în vreme ce steliștii marcau gol după gol. Astfel s-a ajuns la o diferență finală, 33-22 în favoarea Stelei, prea mare față de ce poate Știința, lucru care n-a mai fost valabil în această partidă, în special către finalul ei. Rotaru, Muraru și Spiridon au ieșit în evidență din echipa băcăuană, în vreme ce Sandu Iacob, goal-getter-ul campionatului, n-a izbutit decît un gol în 60 de minute.
Cel mai important este că Știința a avut un parcurs bun în prima parte a campionatului și că ocupă un loc de cupă europeană, chiar pe podium, pentru care handbaliștii și antrenorii băcăuani merită tot respectul.
Steaua: Laufceac (Ivezici) – Georgescu (7 goluri), Șania (9), Rudici (5), Novanc (3), Stavrositu (2), Mazilu (2), Buricea (2), Voina (1), Ilieș (1), Cian (1).
Știința: Spiridon (Apostu) – Rotaru (6), Muraru (6), Bondar (4), Prachar (3), Iacob (1), Oniejekwe (1), Ignat (1), Bursuc, Tancău, Grigorie; antrenori Gabriel Armanu și Stelian Bursuc.
Rezultatele etapei a 13-a: Universitatea Bucovina Suceava – HCM Constanța 28-30, Dinamo – UCM Reșița 37-34, Universitatea Poli Timișoara – Romvag Caracal 32-28, Minaur Baia Mare – HC Odorhei 28-22, Pandurii Energia Tîrgu Jiu – CSM Oradea 25-18, CSM Medgidia – Uztel Ploiești 38-28. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.