Noii consilierii județeni nu și-au intrat în drepturi în ședința Consiliului Județean (CJ) Bacău de ieri. Locurile ocupate de liberalul Ioan Silviu Lefter și social-democratul Dan Iancu au fost declarate vacante, dar nu s-au ocupat. „Validarea noilor consilieri județeni, conform Legii ce stabilește statutul alesului local, nu se mai face în ședința CJ, ci de către Judecătorie, în cazul aleșilor locali, și de Tribunal, în cazul celor județeni. Partidele nu au trimis încă cererile de validare la Tribunal”, a declarat Ina Zară, director executiv la Direcția Juridică din cadrul CJ Bacău. în sală a fost totuși prezent la ședință, pentru a se obișnui cu atmosfera, înlocuitorul liberal, medicul Mihai Ichim. Noii aleși județeni își vor intra în drepturi, probabil, la ședința ordinară din martie. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.