HANDBAL MASCULIN – DIVIZIA A: Debutul Științei în noul sezon competițional a fost unul fast, 37-30 cu Nitramonia Făgăraș în prima etapă a Diviziei A la handbal masculin. Tînăra echipă pregătită de Giani Hornea, alcătuită în proporție consistentă din jucători juniori sau care abia au încheiat cu junioratul, s-a desprins în învingătoare în ultima parte a meciului, cînd i-au depășit la toate capitolele, în special la viteză, pe partenerii de întrecere. Campionatul abia început va fi însă unul mai greu decît cel precedent. Deja, trei echipe, din Suceava, Piatra Neamț și Galați, și-au anunțat intențiile la promovare prin victoriile obținute în deplasare. O altă formație cu pretenții la accederea în prima ligă este cea duin Pitești. Aceleași intenții ar trebui să le aibă și handbaliștii băcăuani, componenți ai unui lot valoros, dar numai atît nu ajunge. Susținerea financiară este la limita subzistenței, deloc propice pentru performanță. Numai cu banii de la club nu se poate urca în prima ligă. Banii rămîn în continuare puțini, chiar dacă majoritatea jucătorilor sînt campioni sau vicecampioni naționali la juniori. Dacă nici acum nu se va găsi o soluție pentru susținerea unei generații de valoare, echipa se va destrăma, ca și în anii precedenți. Deja există oferte de transfer pentru o parte dintre jucători, din partea unor cluburi cu potență financiară. Probabil, starea de lucruri nu se va schimba nici în acest sezon, astfel încît Bacăul va rămîne, în continuare, doar furnizor de sportivi pentru alte grupări care au posibilitatea să facă performanță.
în altă ordine de idei, iată care sînt rezultatele complete ale meciurilor disputate în etapa inaugurală: CS H&V Univesitatea Pitești – CSM Adjud 28-20, HC Focșani – Universitatea Bucovina Suceava 20-23, HC Vaslui – Muntenia București 27-16, Universitatea Valahia Tîrgoviște – Universitatea Galați 27-28, Petrolul Teleajen Ploiești – HCM Piatra Neamț 26-29.
în etapa viitoare, Știința va juca duminică la Suceava, cu Bucovina, echipă care în sezonul precedent a jucat în liga națională. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.