~1 min lectură 0 comentarii

Valoarea punctului pentru medicii de familie ar putea crește

Catalina Chifu

Noul contract-cadru privind asigurarea asistenței medicale, care va intra în vigoare de la 1 martie, ar putea să includă o creștere a valorii punctului pentru medicii de familie și cei din ambulator. Autoritățile din sănătate au anunțat că valoarea punctului în ambulatoriul de specialitate va crește de la 1,2 lei la 2 lei, aproape dublu. Astfel, medicii vor putea să asigure consultații de calitate în acest sistem, iar în spitale să ajungă cazurile cu adevărat grave. „E bine dacă va crește valoarea punctului. Depinde însă cum vine această majorare. Dacă se taie finanțarea alocată pentru alte servicii medicale nu mai este bine. Rămâne de văzut ce prevede contractul-cadru. Așteptăm să apară normele de aplicare”, ne-a declarat dr. Elena Stângă (foto), medic de familie și președintele Colegiului Medicilor Bacău. (Cătălina CHIFU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.