Valori de patrimoniu

Jafuri la vedere

în sistemul totalitarist, îm mod firesc subiectul despre recuperarea arhivelor și tezaurelor, incontestabil românești, aflate în afara granițelor țării, cea de a doua etapă – a recuperărilor – este cvasiabsentă în paginile presei noastre, cu excepția anului 1956 (perioada 11 iunie și zilele următoare). Ce s-a întîmplat în acel moment? Imperiul bolșevic condus de Stalin pînă în martie 1953 a simțit nevoia unui boom propagandistic care să producă ecou pozitiv în țările din jur (la fel ca în anul 1935), ocupînd spații și mai largi în presa mondială spre a se lăuda cu „transferarea de către URSS – către guvernul României – a unui bogat tezaur istoric: 33 kg de aur, 690 kg de argint, 1350 de picturi, gravuri și desene, dintre care 120 au fost tablourile originale ale lui N. Grigorescu. Cititorul nostru va putea compara aceste restituiri – drept „firimituri”, după cum le-a numit presa mai apropiată de zilele noastre, în comparație cu volumul și inventarele generale – cu prilejul predării tezaurului național de către români – dus cu cîteva garnituri de trenuri, succesiv, în anul 1917, la Kremlin. Acel tezaur colosal de valoros din punct de vedere istoric, științific, cultural și material a fost depus, cu naivitate, „spre păstrare” de către politicienii români aflați în fruntea statului în acel moment, deși era bine cunoscută atitudinea imperiului rus față de așezările românești (prin organizarea de războaie pe pămînturile noastre, prin jafuri, ocuparea și anexarea – încă din anul 1812 – a Basarabiei, veche vatră din moșia noastră națională, ca și prin folosirea resurselor naționale pentru înzestrarea și susținerea armatelor sale imperiale trimise mereu „să facă ordine pe la sârbi sau bulgari, în timp ce turcii aveau angajați ienicerii și spahiii în lupte interminabile prin Asia”. „Firimiturile” din marele tezaur românesc, date cu scop propagandistic în 1956 reprezentau, în același timp, e cert, „o găselniță” a diplomației rusești, metodă folosită întotdeauna atunci cînd avea de aruncat cu praf în ochii naivilor pentru a amîna, încă odată și încă odată, retrocedarea valorilor inestimabile depozitate imprudent de România în anul 1917. Cititorul nostru va înțelege mai bine toate aceste aspecte evidente atunci cînd vom prezenta cu amănunte împrejurările, dar și personajele care au roit în jurul acestor valori și iresponsabilitatea unora dintre politicienii noștri din multe puncte de vedere. în același timp, se află în atenția noastră încă o dovadă a „grijii” pe care au purtat-o țărilor românești imperiile care ne-au înconjurat, între care un loc aparte îl ocupă rușii.
în perioada la care ne referim, din exterior România a fost ușor de manevrat. Cum să nu manipulezi ușor o țară care pînă în acel moment – 1956 -, în puțin ani a parcurs, în instabilitatea ei politică, patru forme de dictatură diferită – regală, legionară, militară și comunistă! în cadrul fiecăreia dintre aceste forme de dictatură cenzura i-a scurtat pe mulți de capete în cazul că deranjau doctrinele ideologice oficiale, la modă în anii respectivi.
Abia în cea de a treia etapă – adică după revoluția română din decembrie 1989 – presa își înțelege menirea pe care ar fi trebuit să o aibă în această acțiune de interes național. Apar suite de articole în urma cărora cititorul are toate motivele să spere la recuperări spectaculoase ale acestor „averi românești rătăcite în afara granițelor țării”. Recenta recuperare a celor 7 brățări (din totalul de 15 cunoscute, dar încă nerecuperate în totalitate) din tezaurul strămoșilor noștri daco-geți dovedește că aceste speranțe au șanse să se realizeze și să ne confirme presupunerile. Jefuite de rețele de răufăcători înzestrați cu detectoare performante de metale, acestea „s-au plimbat aproape nestingerit prin zonele cu săpături arheologice”. Prin recuperare, vizitatorul român al muzeelor noastre poate admira aceste brățări cu calități artistice deosebite, purtate cîndva de femeile din familiile de tarabostes. Aceste brățări, alături de alte valori inestimabile din patrimoniul național, ne aparțin și trebuie să rămînă ale noastre. (Va urma). (prof. Ioan Tudor-TROTUȘANU)ătoare). Ce s-

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!