~2 min lectură • 0 comentarii

Valul de scumpiri de pe piata egipteana a ajuns in Bacau

Redacția Ziarul de Bacău

Ambasada României în Egipt a trimis Camerei de Comert si Industrie Bacau, prin Biroul de Promovare Comercial-Economica din Cairo, o informare referitoare la majorarile de preturi la produsele energetice, utilitati si servicii în Egipt. „Sint informatii care privesc si mediul de afaceri bacauan – spune Mihai Tulbure, director general adjunct al CCI -, pe care le obtinem printr-o colaborare cu birourile comeerciale ale ambasadelor tarilor din interaga lume in Romania si pe care le retransmitem la circa 18.000 de firme din toata tara”.
Presedintele Hosni Mubarak a anuntat public majorarea cu 30% a salariilor angajatilor din sectorul de stat. Masura a fost gindita pentru a contracara actiunile revendicative ale unor largi paturi ale populatiei, aparute pe fondul scumpirii fara precedent a produselor alimentare (cu peste 40% în primele 4 luni ale anului 2008), dar si a costului vietii, în general. În acest context, au fost majorate preturile la o serie de produse, îndeosebi la cele energetice, utilitati si servicii. Cu aplicare imediata, gazul metan destinat industriei se scumpeste cu 58%, benzina CO95 cu 61,4%, motorina cu 46%, taxele de înmatriculare a autovehiculelor se situeaza la 2% din valoarea autovehiculului, iar materiile prime pentru industria materialelor de constructii se scumpesc cu 337%. De asemenea, tigarile se scumpesc cu 10% pentru cele din productia locala si cu 33% pentru cele din import. Cu aplicare de la 1 iulie 2008, energia electrica se va scumpi cu 61%, iar subventiile energetice de orice fel vor fi reduse (în cuantum neprecizat).
„Totodata – a precizat Mihai Tulbure -, a fost anuntata masura, aprobata de parlament, ca o serie de privilegii acordate anterior companiilor care opereaza în zonele libere sa fie anulate. Sint direct afectate 39 de companii, din cinci ramuri industriale energointensive, precum siderurgia, industria de îngrasaminte chimice, petrochimia, lichefierea gazelor naturale si transportul gazelor naturale, care nu vor mai putea beneficia de preturi preferentiale la energie si materii prime”. Singurele privilegii care vor ramine în vigoare pentru companiile înfiintate în zonele libere egiptene vor fi cele care excepta mijloacele fixe de la plata taxelor vamale în perioada primilor trei ani de la demararea lucrarilor pentru înfiintarea obiectivului. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.