Vara asta a căzut într-o marți

Ștefan RADU

Ploie, grindină, furtuni, tornade în Bărăgan și pe Litoral, inundații și disperare… O vreme nebună, ieșită din canoanele lui Cuptor, care ne-a dat peste cap toate planurile de vacanță. Mult-trîmbițata revigorare a turismului românesc se amînă sine die. Investitorii de pe malul Mării Negre își văd afacerile spulberate de prognoza meteo. Vara asta a căzut într-o marți, spre amiază. Este drept că nici personalul angajat în domeniul serviciilor turistice nu este mai breaz: parcă pentru a face în ciudă vremii neprielnice, recepționerii, chelnerii, cameristele și toți cei care încasează banii românilor plătitori de „bilete de odihnă” s-au coalizat pentru a chinui și ultimii nervi rămași intacți după un an de muncă.
în primul rînd, este o adevărată aventură să găsești drumul spre Litoral. âți încarci familia și bagajele în autoturismul personal și pornești într-un fel de safari. Poduri rupte de prima viitură mai serioasă te trimit vreo sută de kilometri în afara traseului. Treci, apoi, Dunărea pe unde poți și ajungi în sălbateca Dobroge. Cu excepția unei singure rute, drumul spre Constanța este presărat cu gropi și hîrtoape. Dacă ai ghinionul să te prindă și o ploaie torențială trebuie să te urci rapid pe primul dîmb pentru a nu te lua apele scăpate din matcă. Născut într-o zodie norocoasă, după șase-șapte ore ești la hotelul mult-visat. Ochești un loc în parcare și răsufli ușurat că ai ajuns la liman. Eroare! Ești tras de mînecă de un șmecheraș: „Șefu’, te costă un milion să lași mașina aici toată săptămîna…” întrebi dacă asta nu-i parcarea hotelului de patru stele pentru care ai plătit o căruță de bani?! „Da! Ăsta-i hotelul, dar parcarea ne-a fost nouă concesionată…” – te lămurește șmecherul. Dai banul și zici că n-are rost să te enervezi înainte de-a face un duș în camera de lux pentru care ai plătit.
Ești, deja, la recepție! Predai actele de identitate și vaucerele și crezi că vei primi cheia. Aș! Ți se vîră sub nas un formular stupid pe care ești obligat să-l completezi. De unde vii, care este scopul sejurului (?!!!), diverse serii de documente, numele soției, copiilor, soacrei, a vecinilor, iar la final trebuie să semnezi. După o călătorie chinuitoare, transpirat, obosit și cu banii luați în parcare nu mai ai energia necesară să te cerți cu recepționera. Completezi hîrtia (pe care, în mod normal, ai fi avut timp șapte zile să o predai) și ceri cheia camerei. Ghinion! „Mai aveți de plătit taxa de stațiune!” Rămîi perplex. întrebi de ce problema nu se poate rezolva mai tîrziu, cînd îți mai revii. Și-apoi n-ar fi fost mai simplu ca pe lîngă cele milioanele plătite la agenție să ți se fi încasat și cele cîteva sute de mii cerute acum?… Scoți banii din buzunar și ești nevoit să aștepți să-ți completeze, recepționera, cu pixul, o chitanță inutilă. Ura! Ai primit, în sfîrșit, cheia!
Ajungi, cu bagaje, nevastă și copii, în camera hotelului de lux, prezentat pompos în toate reclamele televizate. Deschizi dulapul și, brusc, te-apucă strănutul de la praful așezat pe rafturi. Sacrifici un prosop din baie și faci șmotru prin zonă. Puțină mișcare, după atîtea ore la volan, nu strică! Te-ai aranjat, într-un tîrziu, în noua reședință de vacanță. Mai ai o ultimă problemă: trebuie să convingi camerista să-ți schimbe prosoapele pe care le-ai folosit la ștersul prafului prin cameră. O găsești în magazia ei și, în loc să-ți mulțumească pentru că ai făcut munca ei, ești luat la rost pentru că ai distrus frumusețe de prosoape. O calmează o bancnotă lăsată, discret, pe măsuța plină de resturi de mîncare. Pentru a avea o viață liniștită, dar și pentru a-ți asigura condiții igienice pe parcursul sejurului, „contribuția” trebuie să se repete și-ntr-una din zilele următoare…
Deja s-a lăsat seara. Prima zi de concediu s-a dus, însă nu poți rata o masă la restaurantul din fața hotelului, o plimbare pe faleză, și – în final – un popas pe terasă pentru a savura o înghețată, împreună cu familia. Toate bune și frumoase pînă ajungi la desertul cu pricina. Chelnerul îți confirmă că are o gamă bogată de prăjituri și alte delicatese, dar ele se servesc abia după ce comanzi mîncare (fripturi, pește, ceva, acolo, pentru beneficiul bucătarului). Te uiți în jur și nu-ți vine să crezi: ești într-un restaurant cu ștaif, într-o stațiune rezervată, cîndva, doar turiștilor străini, iar pe meniul care îl ai în fața ta nu se specifică o asemenea condiționalitate. Mergi la patron să reclami chelnerul. Te dezumfli rapid cînd afli că regula chiar proprietarul a impus-o: „Păi mîncați la alții, iar la noi veniți doar pentru desert?! Nu-i normal, dom’le!”… âți iei familia și te cari spre alte zări, cu speranța că vei avea mai mult noroc.
A doua zi, te grăbești să fii devreme pe plajă pentru a prinde cele două-trei ore de dinaintea ploii. Pentru că nisipul este ud de la furtuna din ajun, ochești un șezlong: alți bani, altă distracție. Și astea sînt concesionate unor întreprinzători de sezon. Ești obligat să ai bani pregătiți pentru umbreluțe, toaletă, dușuri și orice alt serviciu care ar trebui asigurat de hotelul la care ai plătit tarif de lux. Cu fiecare moment plăcut al vacanței descoperi că nu ești turist, ci finanțator al unor afaceri falimentare. Oricum, după două-trei zile te obișnuiești. Nu te poți supăra, la infinit, pe vremea capricioasă, pe plaja înnămolită, pe chelnerii obosiți, pe camerista plătită cu salariu minim pe economie, pe supraveghetorul din parcare mereu în căutarea unui bacșiș. Ești mulțumit că ai ajuns la mare, că ai dus copilul la parcul de distracții unde călușeii scîrțîie din toate încheieturile, că ai fost în bazar, că ai băut bere, că ai trimis vederi la toate rudele. La întoarcere, acasă, vei face schimb de impresii cu vecinii care s-au chinuit, săracii, doar pentru a plăti mai puțin, și au mers în Turcia sau Grecia, acolo unde soarele a strălucit continuu de-au făcut insolație, unde cameristele făceau curat doar cînd ei erau la plajă, unde au mîncat cînd au vrut, ce-au vrut și cît au vrut, unde șezlongurile erau gratis, camerele aveau aer condiționat, iar terasele erau deschise non-stop. Vara se aleg adevărații patrioți!ți cu recepționera. Completezi hîrtia (pe care, în mod normal, ai fi avut timp șapte zile să o

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!