Vara fierbinte a „şobolanilor”

Nici vara prin care trecem nu este prea fierbinte, nici oamenii despre care vreau să scriu nu sunt „şobolani”. Doar că o gură rea i-a numit astfel, iar ei nu se împacă nici acum, după vreo lună-două cu aceasta. Adică de ce „şobolani”? Adică ei nu sunt oameni ca toţi ceilalţi, ba, mai mult, muncitori, devotaţi (sau mai bine să spunem „ataşaţi”) muncii lor, pentru că de ani buni au înţeles că locul de muncă înseamnă pâine, atât de greu de găsit în zilele noastre.

Un şef, mai mare sau mai mic, nu are importanţă, i-ar fi numit aşa, „şobolani”, pe salariaţii care au recurs, pentru a treia oară, la o formă de protest extremă: greva foamei. Se întâmplă lângă noi, la margine de Bacău, la combinatul chimic, unde nici fum nu mai iese, dar nici producţie nu se face şi, mai ales, nici oamenii nu mai au de lucru. Gata, se pare că se pune spinele în poartă, patronul nu mai are bani, scumpirea gazului metan şi degringolada de pe piaţa românească, dar în mod sigur şi destule probleme de management şi de strategie i-au pus capăt. Nu mai iese fum din combinat, nu mai avem poluare, dar nici câteva sute de familii nu mai au ce pune pe masă.

Insolvenţe şi falimente am văzut cu ghiotura până acum. Am văzut şi salariaţi care au luat ţeapă, adică au muncit o viaţă, iar la urmă au rămas cu buza umflată, pentru că aceia care au tras totul în paragină nu le mai plătesc drepturile cuvenite. Au fost cazuri şi în Bacău, şi în Oneşti, şi prin câte alte locuri. Dar să-i faci pe proprii tăi colegi, pe oamenii cu care ai lucrat şi pe care i-ai avut în subordine „şobolani”, pune capac la toate şi inflamează spiritele mai mult decât orice. Unul dintre grevişti repetă asta de trei zile încoace. Nu poate crede că cineva de acolo, „de sus”, l-a putut jigni în aşa hal. De ce?

Poate pentru că atunci când a fost vorba de plata salariilor restante toţi sau cei mai mulţi au vociferat (eu, personal, am văzut odată numai ceva mai mult de o sută, din patru). Poate pentru că atunci când gluma cu neplata drepturilor s-a îngroşat doar o mână de oameni au decis să protesteze mai vehement, adică să aleagă o formă extremă, de nedorit, cum e greva foamei. Au făcut greva foamei ceva mai mult de zece oameni – au primit banii care li se cuveneau atunci, dar şi ceilalţi au primit câte ceva. Datorită lor. Mulţi au spus că ei au fost nişte „eroi”. Deh, numai aşa erou să nu mai ajungi! Acum alte câteva sute, disponibilizaţi, aşteaptă salariile compensatorii, conform Contractului Colectiv de Muncă. Dar acestea nu vin. Patronul fabricii e încurcat rău în datorii şi în probleme care ţin de justiţie. Cine să mai plătească?

Acum, de la „eroi” greviştii au ajuns „şobolani”. De ce? Pentru că stau lungiţi, după zile şi nopţi de greva foamei, pe paturi de campanie, pe la umbra salcâmilor, sub dogoarea verii? Pentru că nu mai au condiţiile de igienă personală de acasă? Pentru că le cresc bărbile şi mustăţile ca la şobolani? Pentru că aproape chiţcăie de foame? Cine ştie ce o fi avut în cap ăla care a scos perla pe gură!
O jignire se vindecă. Mai greu, dar se vindecă. În viaţă trebuie să ierţi, aşa e creştineşte. Dar vara aceasta, oricum ar fi ea, tot fierbinte va rămâne pentru oamenii care au ales greva foamei pentru a căpăta ceva de mâncare. Nu neapărat de la soarele dogoritor, cât de la neghiobia şi răutatea unora.