Varietăți critice

Pro domo

Constantin CĂLIN

La fiecare început de an școlar îmi cîntăresc, plin de curiozitate, noul auditoriu, alcătuit din studenții anului I. Pornesc la drum, de-o vreme, cu gîndul că lucrul cel mai greu e să-i convingi că trebuie să citească. Atunci cînd e vorba de literatură veche și premodernă, această dificultate apare și mai mare. întîi, pentru că știu puțin despre ea. în al doilea rînd, pentru că nu-i întrezăresc utilitatea. Studenții lui Iorga, ai lui Sextil Pușcariu, ai lui Nicolae Cartojan, ai lui G.Călinescu sau ai unora dintre discipolii lor aveau în față perspectiva unor șantiere intelectuale: de cercetat arhive, de făcut ediții, de scris studii etc. Ce nevoie are, însă, de cronicari cineva care are să ajungă baby-sitter într-o țară arabă (cum au fost cazuri), paznic de noapte ori ospătar într-o țară occidentală?
în atare condiții, problema mea e de a fi cît mai simplu, dar și cît mai pregnant. Cum? Procedura cea mai indicată e, cred, vulgarizarea de calitate superioară, ca să folosesc o formulă a unui medievist francez contemporan. Să evoc, să recurg la analogii frapante cu actualitatea, căutînd în același timp să fiu exact, căci – se știe – dreptul de a comite greșeli nesancționați nu-l au decît cei mari.
„E cu putință – susținea Max Nordau, un filozof foarte citit la începutul secolului trecut – să faci din omul de astăzi un om de acum o mie sau două mii de ani”. Uneori – îmi îngădui să adaug – e cu neputință și să realizezi cum trăia, cum muncea, ce gîndea acesta. Tehnologiile au impus o ruptură cu trecutul. Un tînăr de azi se poate imagina, de pildă, secretar, dar nu logofăt. Pentru el deprinderile de caligraf nu sînt o condiție sine qua non ca să fie angajat într-un asemenea post. Din aceeași cauză, zeci de imagini din textele vechi nu pot fi înțelese fără o preocupare specială de a le explica. Născuți la oraș, nepoții de țărani ajunși studenți își închipuie din ce în ce mai greu anumite munci agricole sau anumite fenomene naturale. Legătura lor cu tradiția rurală (de care e plină o mare parte a literaturii) s-a subțiat.
Sînt și alte motive, psihologiece, de inaderență.
Pentru a fi receptată, literatura veche cere o anumită purificare interioară, care multora le lipsește. Ea prinde îndeosebi la cei care au un suflet etic, inși permeabili la morală. Nu puține din pagini sînt predici sau au ton de predică. Predicile elogiază moderația, inclusiv în zilele de sărbători, și combat tendințele spre excese. Or, învățăturile de acest gen nu „cad cu dulce” unor tineri ahtiați după divertisment. Textul lor devine nesuferit, ca o mustrare, ca o aluzie la propriul comportament.
Literatura veche evocă, apoi, sentimentul vremelniciei și al nimicniciei omului. Tinerețea se nutrește însă din iluzia permanenței, a duratei eterne. E aci o contradicție care nu poate fi acceptată cu ușurință. în timp ce pentru mine, un om în vîrstă, vremelnicia e o certitudine și-mi satisface nevoia de lirism, de contemplare melancolică a vieții, pentru un tînăr ea e stînjenitoare. La fel, în timp ce nimicnicia (ca senzație de slăbiciune sau gust al zădărniciei) pe mine mă poate încerca mai des, pe el îl atinge doar accidental și fără a-i mișca profunzimile. Nici cînd o întîlnește la Eminescu, la Bacovia, la Cioran nu se lasă convins că ea există.
Ce-i de făcut?
încerc să-mi conștientizez auditoriul de impedimentele care-l ține la distanță de materia amintită și, odată cu eliminarea unora, să-l conving de avantajele de a o cunoaște. Cel mai important dintre ele e acela că, cine o știe, are șansa să facă (fie că-i scriitor, ziarist, politician, profesor) figură de om de cultură, citînd, la ocazia potrivită, o vorbă celebră din cronicari, observînd ceea ce-i vechi în ceea ce se pretinde a fi nou, sesizînd deveniri, apropiind tipuri și evenimente din trecut de cele actuale etc. Speranța că printre cei ce mă ascultă sînt și tineri dornici de astfel de satisfacții intelectuale îmi dă puterea să continuu un „obiect” înconjurat de o atmosferă densă de prejudecăți. (Constantin CĂLIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!