Varietăți critice

Dispersii

Constantin CĂLIN

Un fenomen tot mai evident: prostia care se dă deșteaptă.

în fața stihiilor dezlănțuite (au demonstrat-o catastrofele recente), „zadarnică e toată înțelepciunea”.

Adevărul nu e o insultă.

De la o vîrstă, a trăi înseamnă a rezista incertitudinilor.

în Biblia de la 1688, despre conducătorii care au grijă doar de ei, se spune: „s-au păscut păstorii pre sine”. Dumnezeu sancționează egoismul lor.

Cînd mă surprind agitat, îmi reproșez că nu am curiozitatea liniștită a tatei: se informa din privire, mai rar din vorbă.

Numai cît copiii sînt copii existența lor înseamnă o infuzie de putere. După ce cresc, într-un fel sau altul, îți iau înapoi ceea ce ți-au dat.

Deviză: Mai aproape de cărți, mai aproape de viață!

O ironie de-a lui Cehov îmi sună a profeție reușită: „în ziua de azi sînt mai mulți dentiști decît dinți”. Iar numărul lor crește…

Există impetuozitate care incită și impetuozitate care inhibă. Sînt rezervat față de amîndouă. Cînd le întîlnesc, pun între ele și mine calmul.

într-adevăr, cum spunea Sir John Lubbock, „discuția e totdeauna lucru cam periculos”. Pentru că evoluează imprevizibil, depășește și cele mai îndepărtate granițe, își uită uneori începutul, se amplifică, se aprinde, escaladează, coboară, degenerează. Nici o planificare nu poate stabili cu exactitate distanța dintre începutul și sfîrșitul ei.

Profesor, publicist, nu vreau să fiu un încurcă suflete.

O fericire pe care n-am s-o cunosc: fericirea de a nu ști ce-i îndoiala.

Caz trist: Mistress, femeia care n-a scos nici o vorbă de spirit, ci numai mieunături.

Blocul – o uliță verticală, cu vecini care adesea se ignoră.

Prefer pedagogia îngrijorării, pedagogiei exuberanței. De fapt, aceasta din urmă nici nu prea e pedagogie.

Talent fără memorie, adică fără caracter.

Una din capcanele activității de recenzent e că te obișnuiești cu cărțile mici. Ele sînt cea mai frecventă ofertă.

Impolitețea crește în haită; sinonimul haitei e gașca.

O necesitate: eliminarea monștrilor din gîndire.

„Greșeala” e păcatul pe care nu-l poți măsura: de aci și pînă aci. „Greșeala” înseamnă, uneori, moarte.

Cînd ești interesat exclusiv de noutate, descoperi că noutatea e din ce în ce mai puțină.

Azi am simțit mîna cu zeci de degete a reproșului.

Concurența dintre scriitori pleacă de la „cine-i mai talentat”; concurența dintre critici – de la „cine-i mai inteligent, mai informat, mai perspicace”; iar concurența dintre jurnaliști de la „cine-i mai ager, mai prompt, mai rapid”.

Nu o dată între succes și merit e un raport dezechilibrat. Am văzut succese nemeritate și merite fără succes.

Farmecul unei cărți e de a provoca atît acorduri, cît și dezacorduri. Pentru „simplul cititor” stimulatoare sînt primele, pentru critic – aproape întotdeauna – celelalte.

Ce-ar trebui să fie un creștin? Un „păgîn” îmbunătățit. Dar e așa?

O frumusețe care nu-i atrage decît pe puțini: frumusețea de a apăra cauze pierdute.

Oximoron inspirat de lectura unui interviu cu o septuagenară: hoașcă sexy!

Pasul greșit în polemică: să nu știi cînd să taci.

Scriind despre mine, n-am avut niciodată sentimentul că scriu numai despre mine. Orice întîmplare din viața mea a fost sau poate fi și a altora.ri. Pentru „simplul c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!