Varietăți critice

O propunere de boicot

Constantin CĂLIN

Sînt mai puțini decît degetele unei mîini politicienii pe care îi pot asculta. Chiar cei din vîrfurile cele mai înalte au ajuns să mă intereseze doar ca subiecte de „fapt divers”. Mă felicit că nu sînt „analist”. Ce să relevi din declarațiile „liderilor”? Repetițiile? Aproape toată „clasa politică” de azi e captiva unor conflicte meschine și traversează o penibilă criză de idei; – în absența acestora, și de curaj. Viitorul n-o să rețină de la noi pilde de acest gen. Mă întreb mereu: unde ne sînt gînditorii? Nu le simt prezența. Mă uit la d-l Traian Băsescu, la d-l Emil Boc, la d-l Mircea Geoană, la – pardon! – d-nii Gheorghe Becali și Marian Vanghelie, acest buchet (antologic) de personalități, și nu remarc pe chipurile lor frămîntări intelectuale, oboseala reflexiilor, cearcănele îngrijorărilor. Mă îndoiesc că au vreodată nopți albe din cauza problemelor țării, ale partidelor și organizațiilor. în schimb, e pe figurile lor multă satisfacție vicleană, de carnasiere. Mintea pare să li se concentreze exclusiv asupra modului în care să se „mănînce” unii pe alții. Această atitudine e incompatibilă cu „filozofia”, un cuvînt vid cînd e legat de numele lor sau al altora dintre cei care, cică, ne conduc. Cum să „conduci” fără a avea o concepție clară, un ideal ferm, o strategie? Spre ce țel să-ți mîni turma, „ciobane”, dacă te-ai subordonat integral „Marelui licurici”? Iar acesta e, vai, – spune celebrul învățat Harold Bloom – „un analfabet, deși are o diplomă de la Yale și un doctorat onorific”. „Odată s-a lăudat că nu a citit niciodată o carte pînă la ultima pagină, nici chiar cînd era student”. (Vezi: „Luceafărul” din 25 iulie 2006). Jenant! Neîndoielnic, „licuricii” europeni sînt mai luminați: Jacques Chirac (în ciuda manierei sale care frizează parodia), Vladimir Putin, Romano Prodi, Angela Merkel nu numai că „au carte”, dar par să aibă și exercițiul cugetării. Acesta se practică – să mai precizez, oare? – evitînd „băile de mulțime”, aparițiile la televiziuni, polemicile cotidiene. Or, politicienii noștri nu caută izolarea și liniștea. Au manii de chivuțe care poftesc „scandalul” cu orice preț. Orgolioși, ambițioși, veninoși, sînt foarte ușor de asmuțit unul contra celuilalt. Categoric, ei nu cunosc prețul răbdării, al tăcerii, al meditației, al replierilor interioare, al acumulărilor de argumente, al amînării unui răspuns. N-au momente de impersonalitate, de limpezire sufletească. Moștenesc pe Brătieni, pe Constantin Stere, pe Octavian Goga, pe (Constantin) Titel Petrescu, dar nu duc nici într-o zi viața lor. în afară de unii, binecunoscuți, care au „viciul” lecturii și deprinderea de a scrie, nu mi-i imaginez plecînd în vacanță cu cărți (românești și străine), pioșînd asupra lor, luînd notițe, sistematizînd idei, într-un cuvînt, studiind. N-au elanuri constructive, ci numai invidia de a dărîma. Nu decelează chestiuni grave, de importanță națională, în schimb bulversează societatea cu fleacurile lor. încrucișează vorbe, își dau, chipurile, replici. Mai rău: adesea, scandalurile de la Centru se reproduc la scară județeană, municipală, comunală. Privite cu detașare, constați că pleacă de la motive insignifiante și ridicole. Domnul X, care, la urma-urmelor, e un nimeni, ține „conferințe de presă” și-i declară „război total” domnului Y, care e ejusdem farinae. Din păcate, publicul nostru nu s-a învățat încă să se distanțeze de atare caraghioslîcuri. De vină e și relatarea lor supradimensionată în diverse locuri, în primul rînd la televiziune. însă nici cei care scriu la gazete n-au întotdeauna simțul măsurii. Deformați profesional, caută în permanență lucruri intens combustibile; neaflîndu-le, suflă în focuri de lemne ude, umflă artificial flăcările cu benzina unor adjective teribile. Am ajuns să văd negru în fața ochilor cînd citesc undeva supratitlul „Incendiar”, „Senzațional”. Iată fapte: a bîzîit d-na Muscă; a bătut din aripi d-l Flutur (un activist cam guraliv); s-a încruntat d-l Blaga (o fi știind mîniosul de serviciu al PD cui aparține formula „monstruoasa coaliție”?, întreb și eu ca fost profesor); s-a travestit în taximetrist d-l Gușă; s-au înrolat cîțiva „morți” în PNG… Astea-s prezentate ca „evenimente”! în realitate, ele sînt niște informații mărunte, care ar putea fi, fără nici o pagubă, ignorate. Cu ele nu se poate face educație politică (o mare lacună, ca și lipsa educației morale). Augmentările excită curiozitatea o vreme, dar finalmente produc inhibiții și lehamite. Mai ales asta, am simțit-o nu o dată. Se înțelege deci că, atunci cînd afirmam, la începutul articolului, că nu-i mai pot asculta decît pe foarte puțini politicieni, vorbeam ca un pățit. Se cotcodăcește prea mult în jurul unor mărunțișuri, al „mărgelelor”, al „perlelor” de aviare!lor. în schimb, e pe figurile lor multă satisfacție vicleană, de carnasiere. Mintea pare să li se concentreze exclusiv asupra m

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!