Constantin CĂLIN
Un jurnal și epistolar cu numeroase pagini interesante e volumul „Sub trei regi și trei dictaturi”, de G.T. Kirileanu (Ed. Crigarux, 2004), primul dintr-o trilogie de a cărei restituire se ocupă d-l Constantin Bostan, editor foarte bine pregătit și exemplar prin devotamentul său. Acesta știe ca nimeni altul arhiva marelui cărturar nemțean, pe care o cercetează de peste treizeci de ani. A scos din ea pînă acum cinci volume. În cel recent asamblează fragmente memorialistice, însemnări zilnice și pagini de corespondență ce acopăr intervalul dintre 1872 (anul nașterii lui G.T.Kirileanu) și 1916 (anul intrării României în războiul mondial). Golurile dintr-o parte sînt umplute cu materiale din altă parte, iar unde acestea lipsesc intervine cu propriile-i rezumate de evenimente. Procedeul e discutabil, însă nu i se poate nega utilitatea, căci facilitează accesul la informații necunoscute celor mai mulți dintre cititori, pentru aflarea și completarea cărora ar trebui să-și întrerupă lectura. Așa totul e curgător, simplu ca-ntr-o poveste. De altfel, stilistic, G.T.Kirileanu (născut la Broșteni) se aseamănă cu Creangă, din opera căruia a și dat o ediție cu glosar. El e însă un Creangă cu bibliotecă vastă, erudit, filolog și etnograf, bun pentru o „muncă migăloasă”, atentă, cum ar fi „tălmăcirea de cuvinte” (alcătuirea de glose lexicale) ori exceptarea de date din cărțile vechi, pe care le valorifică în cîte o „notiță conștiincioasă” sau o monografie. Apetitul său publicistic e destul de redus. Kirileanu reprezintă tipul de care trebuie tras ca să-i obții colaborarea, gata să te refuze ori să te amîne sub un pretext sau altul: ba că scrie greu, ba că nu-l „încape vremea”, „fiind peste seamă de ocupat”, ba că e „un biet nespecialist” ce dorește a se „lumina” el de la alții („ești nespecialistul care știe în ale neamului românesc poate mai mult decît toți specialiștii împreună”, îl contrazice cineva), ba că mai e și „lenea cea moldovenească”. Totuși, din ce-a tipărit și din ce-a lăsat în manuscris se poate articula o operă.
Titlul „Sub trei regi și trei dictaturi” spune atît că autorul a fost un longeviv (a trăit 88 de ani), cît și (începutul) că a făcut parte din personalul Casei Regale, fiind, între 1906 și 1909, „însărcinat cu corespondența română și cu primirea și cercetarea petițiilor adresate Regelui și Reginei”, adică lui Carol I și Elisabetei, apoi, pînă în 1930, la venirea pe tron a lui Carol II, „bibliotecar al Curții Regale”. Observațiile sale asupra acesteia se situează la limita dintre discreție și indiscreție. Cele mai multe se referă (am zice azi) la „eșalonul doi”: aghiotanți, secretari particulari, administratori (majoritatea străini), care se înțeapă unul pe altul, au idei și atitudini divergente, se lansează în zvonuri și ipoteze. Figurile regale sînt văzute deaproape rar. Kirileanu n-are însă talent de portretist: e atent mai mult la vorbele decît la aspectul lor fizic. Chemat de Regele Carol I, reține doar că acesta „era îmbrăcat într-o haină simplă, de iarnă (civil), la față arăta bine, privire vioaie”. Tot sumar, dar în mai multe rînduri, e descrisă Regina Maria, a cărei alură îl încîntă: „Mersul, mișcările, corpul, pielița, părul – toate o arată de 25, nu de 39 de ani”. Însemnările despre lumea bucureșteană de la începutul veacului trecut sînt de asemenea puține. Una dintre ele, făcută de o plimbare „la șosea”, merită citată, fiind îndeajuns de sugestivă: „Șiruri îndesate de trăsuri întorcîndu-se la pas spre oraș, poposind în dreptul bufetului, ocolind rondul I și luînd-o la goană pînă la al 2-lea rond. Automobilele încurcînd trăsurile. Acestea sînt de trei feluri: cele strălucitoare, obișnuite și vechiturile fără cauciuc, care duruie așa de neplăcut. Cele mai multe dintre femei boite în chip scandalos. Una își întocmea boiala în oglindă. Alta a mers m(ai) departe de rondul al doilea să-și așeze dantelăria în falduri și cu anume sucituri la poale. Își așează și curul în trăsură. Femeile se fac a vorbi cu bărbatul de alăturea ei, dar cu ochii joacă în lături. Nababu (Gh. Cantacuzino, șeful Conservatorilor – n.m.) se întoarce de afară cu soția-i atît de distinsă și cu nepoata cea găsită (?) Trece prim-ministrul Brătianu cu Juvara. Ce figură blazată. Văd mulți slujbași în trăsuri, picior peste picior. De unde bani?”
Sincer vorbind, nu paginile despre viața la Curtea Regală constituie lucrul cel mai interesant în „Sub trei regi și trei dictaturi”, ci cele despre relațiile intelectuale și umane ale lui G.T.Kirileanu, îndeosebi aceea cu Nicolae Iorga. Primul pas l-a făcut Kirileanu. S-a dus la Iorga cu „niște documente mai încîlcite” să afle dacă le-a citit bine. Prietenia lor se leagă repede. În 1904 Kirileanu îl așteaptă (din păcate, în zadar) la Broșteni: „pregătitu-v-am niște pești ca aceia, ba și o lostriță, care-i regina peștilor din Bistrița”. La rîndul său, Iorga îl invită în mai multe rînduri la Vălenii de Munte. Alți cunoscuți de-ai săi nu se prea înghesuiau. Odată, cînd e bolnav, îi zice lui Kirileanu că „el sare pentru toți, dar pentru el aproape nimeni”. La o altă vizită îl găsește „zdrobit” de moartea unei fetițe (Titița): „Cînd am intrat la Iorga, m-am spăriet de fața lui descompusă și de gemetele amestecate cu plîns necurmat. Pleoapele îi erau umflate de un deget”. Apropiați ca vîrstă, dar diferiți ca temperament, Iorga și Kirileanu se înțeleg bine. Primul e „nepotolit”, „incomod” (o recunoaște el însuși), al doilea e rece, „un «moșneag» cuminte”, cu care se poate discuta „despre ale lumii”. Kirileanu îl frecventează la hotelul unde Iorga obișnuiește să poposească înainte de a merge să-și țină cursurile, asistă la acestea, îl însoțește apoi la restaurant. Iorga are nevoie de el ca de o oglindă: să-i spună dacă a fost „în vervă” sau „slab”, să-și mai verse din amărăciuni. Kirileanu e răbdător sau, după caz, consolator. Are totuși suficientă personalitate ca să-l mai și contrazică ori să-l stîrnească. De pildă, în chestiunea „neutralității” Iorga fierbe de dorința de a acționa, dar n-o face deoarece „așteaptă poftire” mereu. Zigzagurile sale (elanurile, îndoielile, dezgusturile, răbufnirile), cît și frica sa (de cîini, de a păși peste o punte, de a nu fi atacat) sînt minuțios notate. Așijderea și declarațiile, nu o dată contradictorii, despre evenimente, oameni politici, colegi de partid și, nu în ultimul rînd, despre el însuși. Incredibil, Iorga se plînge că e „un timid”, că-i lipsește entuziasmul etc.
În „Sub trei regi și trei dictaturi”, o lucrare complexă, sînt multe lucruri de explicat. Editorul, d-l Constantin Bostan, exagerează uneori în acest sens, iar alteori rămîne dator. Explică, de exemplu, cuvinte ca „felonie” și „sicreată”, dar lasă neexplicate pe „taftaloghion”, „comarnic”, „coțobănesc” etc. Sau anumite aluzii. Iată una dintre ele. Înregistrînd o vorbă de-a lui Iorga, Kirileanu scrie: „Ce-ar vrea (acela care a spus despre el că e „războinic în timp de pace și pașnic în timp de război” – n.m.) să merg eu la Mihai Viteazul? Pentru asta este Filipescu”. Trebuia precizat că „la Mihai Viteazul” înseamnă la statuia acestuia din centrul Bucureștilor și că Nicu Filipescu era un orator răscolitor de mase. Se cuvenea, desigur, o notă despre panegiristul lui Ștefan cel Mare din secolul al XVIII-lea, acel „Bossuet al românilor”, iar în nota 474 trebuia arătat cine-i „popa” care-l critică pe Iorga și nu doar care-i cartea criticată.
Prin cuvîntul „roșii” erau desemnați liberalii, nu conservatorii. Poetul D. Naum e, probabil, poetul D.Nanu, iar „Vojeu” – Vojen (neînregistrat la indice). Sînt și cîteva lecțiuni greșite: „Mă simt și de aceia care așteaptă volumul III din inscripțiile bisericilor României” în loc de „Mai sînt și de aceia care…” Sau: „De atunci ura lui Cuza împotriva lui Sturdza”, în loc de „De atunci ura lui Sturdza (care primise un șut în fund de la domnitor – n.m.) împotriva lui Cuza”. Dar astea (și altele pe care nu le mai amintesc) sînt „nimicuri” față de știința pe care d-l Bostan a pus-o în notele și echivalările sale din text.
Lasă un răspuns