Primăria Bacău a decis ca varza pentru murături să fie vîndută doar în Oborul din Șerbănești. „Vor fi direcționați acolo producătorii care intenționează să își comercializeze varza direct din mașini. În rest, se va vinde varză și în Piața Gării, Piața Sud, Aviatori și Bazarul Milcov, iar în Piața Centrală vor rămîne doar comercianții care aduc la vînzare cantități mai mici”, a explicat Ovidiu Băncilă. La fel cum s-a procedat și în perioada de vară cu vînzarea pepenilor, varza de toamnă va putea fi vîndută în Piața Centrală doar de pe tarabe, depozitarea grămezilor mai mari direct pe pavaj fiind permisă doar în piețele de cartier. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns