~5 min lectură 3 comentarii

Vasile Botomei, condamnat la închisoare pentru avocatură clandestină: “Eu sunt avocat. Cred că s-au făcut presiuni asupra judecătorului pentru a mă condamna”

Catalina Chifu

Autointitulat “decan al Baroului Bacău” și “avocat”, Vasile Botomei a fost condamnat într-unul din dosarele care sunt acum pe rol la diferite instanțe. Pe 1 iulie, Judecătoria Bacău s-a pronunțat în dosarul în care Vasile Botomei a fost trimis în judecată pentru avocatură clandestină de către Parchetul Judecătoriei Bacău. Instanța a decis condamnarea lui Botomei la doi ani de închisoare cu suspendare.

TS1.Act.Botomei

Dosarul a ajuns în instanţă în ianuarie 2013, după aproape doi ani în care procurorii au făcut cercetări. Alte şase luni au mai trecut până s-a găsit un judecător care să poată judeca acest dosar. Lună de lună, dosarul lui Botomei s-a plimbat de la un judecător la altul, fiecare declarându-se incompatibil din diverse motive. Unul din aceştia a avut calitatea de avocat, în prezent fiind trecut în tabloul avocaţilor incompatibili, dar a lucrat şi la Cabinetul de Avocatură Gigi Candet (decanul Baroului Bacău), parte vătămată în acest proces. O situaţie şi mai ciudată a fost la un alt complet, unde preşedinte era magistratul Vasile Sorin Curpăn, acum suspendat din funcţie şi trimis în judecată într-un alt dosar, alături de Botomei, după ce o tânără absolventă de Drept i-a acuzat de înşelăciune. Fiind partenerul de afaceri al lui Botomei şi membru în comisia de examinare la concursul organizat de „Baroul Botomei”, Curpăn s-a abţinut şi a trimis dosarul la o nouă repartizare. Un alt judecător a devenit incompatibil după ce, în 2011, într-un alt dosar penal i-a dat câştig de cauză lui Botomei, respingând plângerea Baroului Bacău.
În acest dosar, Vasile Botomei a fost trimis în judecată pentru avocatură clandestină şi folosirea în mod ilegal şi abuziv a denumirilor de „avocat”, „cabinet avocat”, „Barou”, „UNBR”. Mai multe persoane şi instituţii au depus plângeri la Parchetul Judecătoriei în care sesizau că pe site-ul www.baroulbacau.ro sunt postate anunţuri privind admiterea în profesia de avocat de către persoane care nu au calitatea să organizeze astfel de concursuri şi sunt folosite fără drept denumirile de „Barou” şi „UNBR”. Printre cei care au făcut plângeri la Parchet s-a aflat şi Baroul Bacău, condus de decanul Gigi Candet, care a sesizat că Vasile Botomei şi-a constituit un barou propriu, cu sediul în Calea Republicii, nr. 27, în cadrul unei false Uniuni Naţionale a Barourilor. Candet mai reclama că Botomei şi-a făcut un site pe care promovează şi publică un Tablou al avocaţilor în care au fost incluşi în mod abuziv şi membrii Baroului tradiţional. În paralel, şi Parchetul Curţii de Apel a început o anchetă care îl viza tot pe Botomei, dar şi pe judecătorul Vasile Sorin Curpăn. Acest dosar a ajuns la Curtea de Apel Iaşi după ce Botomei a obţinut strămutarea cauzei.

Se va cere strămutarea dosarului

Anul trecut, Vasile Botomei a stat o lună în arest preventiv, perioadă care i-a influenţat radical comportamentul şi declaraţiile în instanţă. Eliberarea lui Botomei a însemnat însă şi revenirea la vechile obiceiuri, la acelaşi circ în instanţă, public, presă şi oriunde avea ocazia. A continuat să-şi promoveze activitatea de „avocat” desfăşurată la „Baroul” lui şi să lovească în avocaţii din Baroul tradiţional şi în conducerea acestuia.
Nici condamnarea la închisoare cu suspendare nu l-a potolit pe Botomei: „Mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat putere să lupt împotriva unui sistem corupt reprezentat de decanii celorlalte barouri comuniste – a fost reacţia lui Botomei. Condamnarea mea este nedreaptă şi înseamnă condamnarea a însuşi judecătorului care a dat sentinţa, acelaşi judecător care a aprobat, în 2004, înregistrarea şi recunoaşterea baroului meu şi a UNBR-ului înfiinţat de mine. Am făcut apel împotriva acestei sentinţe şi sper să obţin strămutarea dosarului, aşa cum am reuşit şi în dosarul de la Curtea de Apel. Mă declar în continuare nevinovat şi îmi continui visul de a produce reforme în România. Eu sunt avocat şi Baroul meu este o organizaţie care face bine la oameni. De asta am şi fost condamnat, pentru a nu mai face bine la oameni. Însă cred că s-au făcut presiuni asupra judecătorului pentru a mă condamna.”
Decanul Baroului Bacău, Gigi Candet, vede normală condamnarea lui Botomei, dar este de părere că pedeapsa este prea uşoară. „Se pare că justiţia a început să-şi facă treaba în ceea ce priveşte avocatura clandestină. Cred însă că e o pedeapsă foarte mică pentru ce a făcut Botomei. Oricum, adresez mulţumiri organelor de anchetă şi sper să fie un semnal pentru Botomei ca în viitor să-şi excludă din sfera activităţilor această profesie de avocat.”

Materialul integral poate fi citit şi în ediția electronică a Ziarului de Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Botomei nu e avocat
    3 iulie 2014, 07:08
    0

    […] Detalii, în Ziarul de Bacău. […]

  2. p
    pompiliu bota
    3 iulie 2014, 08:13
    0

    Botomei a fost avocat inscris intr-un barou legal infiintat, dar a fost exclus demult. A crezut ca poate pacali lumea prin ,,infiintari,, de unbr-euri fara nicio hotarare judecatoreasca. Din pacate nici acum nu intelege ca se afla pe un drum gresit.

  3. b
    bogdanel
    3 iulie 2014, 19:43
    0

    un bou in viata..scuze ..ou

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.