înscrierea la examenul de admitere pentru stagiul de expert contabil sau contabil autorizat se poate face doar în baza diplomei de studii economice universitare sau medii, după caz, fără a mai fi condiționată de vechimea de cel puțin trei ani, potrivit unei hotărîri de guvern. Potrivit unui proiect de hotărare de guvern pentru aprobarea regulamentului de admitere la stagiul de expert contabil și contabil autorizat, devine obligatoriu, dupa promovarea examenului, un stagiu de trei ani sub controlul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR.
Admiterea la examen se poate face și fără stagiul de practică prealabil, care era de cel puțin trei ani pentru absolvenții de contabilitate-finanțe și de minimum cinci ani pentru cei cu studii superioare economice. Examenul este organizat de CECAR, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor (MEF), o dată sau, în mod excepțional, de două ori pe an. Comisiile de examinare vor fi formate din cadre universitare, experți contabili, cîte un reprezentant al MEF și al Ministerului Justiției și reprezentantul CECAR Bacău.
Pentru a se înscrie la examen, candidații trebuie să aiba studii economice universitare pentru profesia de expert contabil sau studii medii economice pentru cea de contabil autorizat, să prezinte un certificat medical, precum și cazierul judiciar la zi. Examenul de admitere pentru experții contabili va avea două probe, fiecare cu o durată de trei ore, prima fiind la disciplinele contabilitate, fiscalitate, drept, iar cealaltă la evaluare economică și financiară a întreprinderilor, audit, expertiză contabilă și doctrină și deontologia profesiei contabile. Examenul de admitere pentru contabil autorizat constă într-o singură probă scrisă, pe timp de de trei ore, cuprinzînd subiecte din disciplinele: contabilitate, fiscalitate și drept. Subiectele vor fi stabilite de o comisia centrală, cu o componență complet diferită față de cea a examinatorilor. Această comisie va întocmi cel puțin 30 de variante de subiecte, iar președintele de comisie va extrage cel puțin 15 pentru fiecare probă, față de numai una în prezent.
Candidații trebuie sa obțină cel puțin media șapte la examen și cel puțin nota șase la fiecare probă, pentru a promova examenul. Rezultatele vor fi afișate după cel mult 20 de zile de la data susținerii examenului. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.