Vechimea sărbătorii Nașterii Domnului

Originile sărbătorii Nașterii Domnului se pot urmări retrospectiv în documente, pînă pe la sfîrșitul secolului al III-lea. cînd, după o tradiție consemnată de istoricul bizantin Nichifor Calist, pe timpul prigoanei contra creștinilor a împăraților Dioclețian și Maximian, o mare mulțime de creștini au pierit arși de vii într-o biserică din Nicomidia, în care ei se adunaseră să prăznuiască ziua Nașterii Domnului.
Deși sărbătorită în toată lumea creștină, totuși, la început, era deosebire între creștinii din Apus și cei din Răsărit, în ceea ce privește data acestei sărbători. Astfel, în Apus, cel puțin în sec. III, Nașterea Domnului se serba, ca și azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi tradiții, după care recensămîntul lui Cezar August, în timpul căruia Sfîntul Evanghelist Luca ne spune că s-a întîmplat Nașterea Domnului, a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita. După Sf. Ioan Gură de Aur, tradiția aceasta este foarte veche la Roma, și acolo, spune el, Nașterea Domnului s-ar fi serbat de la început la 25 decembrie. Același lucru afirmă, puțin mai tîrziu, și Fericitul Ieronim, într-o cuvîntare ținută la Ierusalim în ziua de 25 decembrie; convingerea că în această zi S-a născut Hristos, spune el, este veche și universală.
în Răsărit, pînă prin a doua jumătate a secolului IV, Nașterea Domnului era serbată în aceeași cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiția că Mîntuitorul S-ar fi botezat în aceeași zi în care S-a născut, după cuvîntul Evangheliei, care spune că, atunci cînd a venit la Iordan să Se boteze, Mîntuitorul avea ca la 30 de ani.
De fapt, atît în Orient cît și în Occident Nașterea Domnului a fost serbată de la început la aceeași dată, în legătură cu aceea a solstițiului de iarnă, numai că orientalii au fixat-o, după vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cînd Apusul, în frunte cu Roma, a recalculat-o, fixînd-o în funcție de data exactă la care cădea atunci solstițiul, adică la 25 decembrie.
Se consideră că sărbătoarea Nașterii s-a despărțit pentru prima dată de cea a Botezului, serbîndu-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 279, cînd Sf. Grigorie de Nazianz a ținut cu acel prilej celebra predică festivă, care va servi mai tîrziu ca izvor de inspirație imnografului Cosma de Maiuma, la compunerea canonului Nașterii („Hristos se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întîmpinați-L!…)
Cu timpul, și anume în prima jumătate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca dată a sărbătorii Nașterii a fost introdusă și în Biserica Alexandrieioi, apoi în cea a Ierusalimului, generalizîndu-se astfel în creștinătatea răsăriteană. Numai armenii serbează încă pînă astăzi Nașterea Domnului tot la 6 ianuarie (odată cu Botezul Domnului), ca în vechime. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!