Cea de-a XIV-a ediție a Taberei Internaționale de Pictură – Atelier „Plein air”, care se desfășoară în mod tradițional la Centrul de Cultură „Rosetti-Tescanu – George Enescu” din Tescani (Bacău) se va încheia astăzi, 14 august, cu expunerea lucrărilor celor zece artiști participanți la tabără. Vernisajul expoziției va avea loc, la orele 16.00, la Galeriile de Artă „Alfa”, aparținînd Complexulului Muzeal „Iulian Antonescu”. În cadrul acesteia vor putea fi admirate creațiile unor cunoscuți artiști din Republica Moldova, Ucraina și România: Volodea Cabacenko, Vladimir Frumusachi, Iurie Salco, Valentin Vîrtosu, Serghei Gulubea, Renata Sulubev, Vasile Cojocaru, Popa Parascovia Dăroi, Ilie Boca și Danny Zărnescu. Manifestarea culturală de la Tescani a devenit o tradiție în spectrul artistic românesc și este organizată de trei instituții din Bacău: Direcția Județeană de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural, Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu-George Enescu” și Muzeul Județean de Artă și Etnografie din Bacău. Chiar dacă finanțarea acestei tabere merge din ce în ce mai greu, ea este „singura noastră șansă de a tezauriza pentru Muzeul de Artă din Bacău o colecție de artă ce cuprinde semnături ale artiștilor din întreaga lume”, după cum a precizat pictorul Ilie Boca. (Constantin GHERASIM)
Vernisaj de artă la Galeriile „Alfa” din Bacău
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.