Tigarile se scumpesc de astazi, 1 iulie – in medie cu 40 de bani – iar pe pachete vor aparea pictograme horror. Scumpirea se produce datorita majorarii accizei totale de la 41,4 euro la 50 de euro pe mia de tigarete.
Masura era una asteptata si se datoreaza unui acord incheiat pe parcursul negocierilor pentru aderare dintre Romania si Uniunea Europeana. Astfel, fumatorii vor aduce la bugetul statului inca vreo 500 de milioane de lei noi, pina la sfirsitul anului.
Lasind la o parte ceea ce oricum ignoram – anume ca „fumatul dauneaza grav sanatatii” – e cazul, poate, sa trecem la calcule si interese. Statul ne jupoaie de bani din orice pozitie. Taxe, taxe, taxe… Ne impiedicam de ele la fiecare pas, indiferent ce facem.
Sint (astazi, 30 iunie, cind scriu aceste rinduri) fumator de doua pachete si ceva pe zi. Imi propun si imi impun sa renunt la fumat! De ce sa fac parte dintre cele cinci milioane de romani care-si gauresc plaminii si mai si platesc statului pentru asta?
Psihologii spun ca o pictograma cu o pereche de plamini afumati nu-i va speria pe fumatorii inraiti. Si ca scumpirea tigarilor ii va face pe „atacati” sa renunte la alte placeri, doar pentru a-si intretine viciul. Nici dorinta celor apropiati nu ne convinge, spun specialistii, sa eliminam fumatul din viata noastra. De acord, dar cu vointa proprie cum ramine? E cazul sa aflam…
Anonim a zis
cumparati-va tabachera