• Gheorghe Isofache, actualul consilier juridic al Consiliului Local Bacău, se numără printre băcăuanii care au participat ca organizator la cele mai multe parade de 1 Mai
Sărbătorită pînă în urmă cu 14 ani cu multă pompă și mult fast, ziua de 1 Mai, „Ziua solidarității internaționale a celor ce muncesc”, nu mai înseamnă acum mare lucru pentru băcăuani. Binecuvîntați de Guvern cu o vacanță prelungită ce a început încă dinainte de Paște, băcăuanii care au avut ceva mai mulți bani în buzunar și-au făcut bagajele și au plecat la mare sau la munte. La Slănic Moldova nu mai ai loc să arunci un ac. Toate hotelurile sînt pline și doar cu puțin noroc se mai poate găsi un loc de cazare la o pensiune sau la particulari. „Ne bucurăm că avem ceva zile libere. Ziua de 1 Mai nu mai înseamnă ceva pentru noi”, spune Emilian Vîrlan din Bacău. Ziua de astăzi trece neobservată și pentru partidele politice. Partidul Muncitoresc, cel care în alți ani organiza tot felul de manifestări de 1 Mai, se mulțumește doar să își mobilizeze membrii pentru strîngere de semnături în vederea reînscrierii partidului.
Pentru Gheorghe Isofache, actualul consilier juridic al Consiliului Local, care a participat, mai bine de 30 de ani, la tot felul de manifestări prilejuite de aniversarea Zilei solidarității internaționale a celor ce muncesc, liniștea din preajma zilei de 1 Mai i se pare aproape nefirească. „Au fost ani în care toată suflarea satelor și orașelor era mobilizată să participe la aceste manifestări”, mărturisește acum actualul consilieri juridic al Consiliului Local Bacău. Gheorghe Isofache se numără printre puținii băcăuani care mai pot povesti celor tineri cum se organizau în urmă cu o jumătate de secol manifestațiile de 1 Mai. „În 1957, eram secretar la Sfatul Popular al comunei Pufești din Raionul Adjud, Regiunea Bacău. Ca și în alte comune, în Pufești ziua de 1 Mai era sărbătorită prin repaos, doar dacă îți terminai treaba. Dacă la începutul lunii mai campania agricolă nu era încheiată, toată suflarea satului, de la primar pînă la directorul de școală, ieșea pe cîmp la arat și însămînțat porumb. Dacă lucrările agricole erau încheiate la data de 1 Mai, atunci toată comuna o ținea tot într-o petrecere. Și atunci, ca și acum, oamenii încercau să iasă din peisajul cu care erau obișuniți în fiecare zi. Mergeau la iarbă verde, la pădure, mîncau mici și beau bere sau vin de casă și petreceau pînă în zori”, povestește Gherghe Isofache.
Fostul secretar al comuneai Pufești a fost avansat. A fost trimis la oraș. „În 1997 am fost trimis secretar la raionul Adjud. Nemaifiind vorba de o localitate agricolă, ziua de 1 Mai era sărbătorită în stil ceva mai proletar. Erau organizate manifestații la care participau toate oficilitățile orașului. Așezați la tribună, secretarii de partid, directorii de întreprinderi și alte personalități ale orașului urmăreau parada militară și defilarea muncitorilor de la toate instituțiile din localitate. După paradă, fiecare era liber să petreacă după pofta inimii”, povestește fostul secretar. În raionului Adjud a rămas în funcție vreme de zece ani. În 1968, odată cu reforma administrativ-teritorială, Regiuna Bacău devine județ, iar Gheorghe Isofache a fost detașat secretar la Sfatul Popular al Județului. După ce vreme de 12 ani a avut parte doar de parade modeste, realizate din bani puțini, Gherghe Isofache a avut prilejul să vadă ce poate face un județ cu o putere economică de invidiat pentru județele vecine. Mai mult, grandoarea manifestațiilor organizate de 1 Mai au crescut pe an ce trece.
Gherghe Isofache povestește că, înainte cu o săptămînă de data de 1 Mai, au fost erau medaliați toți muncitorii fruntași. Listele erau trimise la București. După ce erau consultați și secretarii de partid, madaliiile și diplomele semnate mai întîi de Gherghe Gheorghiu-Dej și mai apoi de Ceaușescu se întorceau la județ. În ordina importanței lor, distincțiile erau : Madalia Muncii, Medalia 1 Mai, iar mai apoi, Ordinul Muncii clasele I, II și III. Zilele de 1 Mai și 23 August erau zile de „scos” madaliile. Nici unul dintre cei care au primit astfel de distincții nu aveau voie să participe la manifestanții fără să poarte medaliile pe piept. Pregătirile pentru organizarea paradelor începeau, însă, cu cel puțin o lună înainte. Copiii erau scoși de la ore, muncitorii erau scoși din fabrici pentru a repeta programele artistice. „În dimineața zilei de 1 Mai, toate fabricile din Bacău erau închise, iar în cele care lucrau în flux continuu rămînea doar personalul strict necesar. Lumea toată era chemată la manifestare. Se făceau cîte trei coloane de manifestanți. Prima pornea de la intrarea în Bacău, pe Calea Republici, și se oprea în față la Policlinica Veche, a doua începea de pe strada Războieni și se încheia la Casa Modei, iar cea de a treia se forma de la capătul străzii 9 Mai pînă la Policilinica Veche”, ne-a explicat Gheorghe Isofache.
În prezidiul așezat în fața clădirii fostului Sfat Popular, acolo unde este acum sediul Prefecturii, luau loc toate oficialitățile orașului, așezați pe rînduri, după funcți și rang. În primul rînd erau toți secretarii de partid, iar în rîndurile următoare, directorii de întreprinderi, după mărimea și importanța lor. Manifestările erau deschise, de regulă, de o paradă militară, după care urmau, pe grupuri, muncitorii de la toate fabricile din oraș. „Primii care defilau erau cei de la fosta URA, actuala societate Aerostar, după care urmau celelalte întreprinderi din industria grea, apoi cele din industria ușoară, după care venea rîndul agriculturii. Aici parada era deschisă, an de an, de Avicola condusă de Petru Plăcintă. După ce defilau toate societățile din agricultură, venea rîndul țărănimii. Îmbrăcați în costume populare, reprezentații satelor ofereau programe artistice și prezentau produsele reprezentative pentru zonele din care veneau. Fiecare grup de manifestanți avea în față cîte un car alegoric. În camioane decorate și frumos ornamentate, fiecare societate își prezenta cîte ceva din domeniul său de activitate. Cei de la URA aveau pe care cîte un avion, cei de la Mașini Unelte cîte un strung și cîțiva muncitori care se făceau că lucrează la acesta. Toată lumea striga lozinci despre Nicolae Ceaușeascu și PCR-ul. Ferească Dumnezeu ca cineva să nu fi strigat lozincile de pe pancadre! Secretarii de partid erau în mijlocul lor și aveau grijă de asta. Mai mult, nici un muncitor nu avea voie să lipsească de la manifestații. După ora 14.00 cînd se termina, de regulă, defilarea, avea voie să plece unde voiau. Pînă atunci, însă, toate coloanele erau păzite de milițieni și nu putea fi străpunse de nimeni”, mai spune Gherghe Isofache. Povestirile sale par acum desprinse din povestirile lui Orwell. Puțini adolescenți pot accepta că părinții lor au avut parte de astfel de vremuri. Sînt lucruri care fac parte din istorie și care nu ar trebui uitate de nici unul dintre cei care se bucură acum de libertatea de după 1989. (E. SOLOMON)
Lasă un răspuns