Multe persoane cred că viața în Italia este grozavă. Mulți spun că școala este mult mai ușoară decît la noi, ceea ce nu este adevărat. Acest lucru vi-l pot confirma eu, o băcăuancă elevă de liceu în Italia. Pentru mine, această plecare a însemnat perspectiva unui viitor mai bun, dar totodată o nouă viață. În tot acest timp, cît am fost plecată, mi-am dat seamă cît de mult îți poate lipsi țara, prietenii, rudele și multe alte lucruri mărunte. Dar să revenim la subiectul nostrul, școala. După ce am ajuns în Italia, cam la vreo două săptămîni am fost programată să susțin un examen oral, la un liceu, conform pregătirii mele din țară: un liceu clasic. Am susținut acest examen pe care nu am reușit să-l trec, pentru că nu vorbeam limba italiană aproape deloc. Singurele materii la care m-am descurcat au fost engleza și matematica. Reușeam să comunic cu profesorii, dar în limba engleză, ceea ce i-a cam pus în dificultate pe profesori, care nu m-au trecut la testul de echivalare a studiilor la liceele clasice și mi-au recomndat un alt liceu de specialitate. Le pot mulțumi pentru că m-au recomandat acestui liceu, cel pe care îl frecventez acum. Este un liceu bazat pe trei ramuri: economie, turism și asistență socială. Eu, deocamdată, în primii doi ani voi frecventa economia și turismul, după care mă voi stabili doar pe un singur domeniu și m-am orientat deja către economie. O materie destul de grea, mai ales pentru mine, care trebuie să știu foarte bine italiana. Întrebarea des pusă de toate persoanele întîlnite: „Te-ai obișnuit?” este cam dificilă cel puțin pentru mine, care nu pot da încă un răspuns cert. Deocamdată, răspunsul meu este, și presupun că va fi pentru ceva timp, «Nu». Răspunsul meu negativ are și motivație. De exemplu: raportul cu colegii este foarte distant, rece, și sincer, prefer să rămînă așa. Sînt reci față de mine pentru că sînt româncă, și cum românii sînt mai inteligenți, lucru de acum recunoscut, mă invidiază că reușesc să învăț mai bine decît ei. Sînt uimiți și de faptul că am învățat atît de repede limba italiană.
Ceea ce am remarcat la colegii mei este faptul că mulți dintre ei sînt needucați, vorbesc foarte urît cu profesorii, își permit prea multe, ceea ce la noi nu este acceptat și nici practicat la modul în care se petrec astfel de lucruri acolo. În schimb, mă pot bucura de raportul pe care îl am cu profesorii. Sînt niște persoane absolut minunate, care au avut foarte multă răbdare, care m-au înțeles și m-au ajutat să înțeleg italiana. Alături de ei am învățat lucruri noi, datorită unor materii, cum ar fi matematica sau engleza, am avut ocazia să-mi demonstrez că totuși lucrurile de bază nu le-am uitat. Profesorii au fost atît de preocupați să mă ajute să învăț limba italiană, încît au cerut ajutorul unor profesori specializați în domeniu. În doar cîteva luni am reușit să comunic în italiană, ceea ce i-a bucurat atît pe profesori, cît și pe părinții mei.
De atunci totul a căpătat pentru mine un alt sens: puteam să învăț în limba italiană, să mă înțeleg cu cei din jur și să scriu. Totodată, școală italiană, care nu este atît de rigidă precum cea românească, a fost o distracție, dar și o aventură. Pentru că sistemul lor de învățămînt este în așa fel alcătuit încît să te atragă, îmbină, chiar și la vîrsta liceului, distracța cu procesul clasic de învățămînt. De exemplu, am fost în camping. Și la noi se practică astfel de excursii, dar aici am învățat lucruri care la noi le poți vedea doar prin documentare. Este drept că mi-am adus aminte de locurile de la țară, de la bunici, dar am învățat cum să utilizez arcul și sulița. Ne-am dus în pădure să adunăm lemne, iar spre sfîrșit am făcut un foc de tabără. Seara ne-am întors acasă ca după o zi istovitoare de muncă pe cîmp. Altă zi distractivă a fost cînd am mers la patinoar și cu ajutorul profesorului de sport am învățat să patinez pe gheață. A fost o experiență nemaipomenită pentru mine, care patinam pentru prima oară în viață. Au fost ieșiri care pentru mine au fost deosebite atît pentru experiențele încercate, cît și pentru lucrurile unice din care am învățat ceva la care aici, în Bacău, nu puteam spera.
Am uitat să vă povestesc despre sistemul de evaluare folosit de profesorii italieni. La început, am rămas uimită cînd am aflat că nota de trecere este șase, pe cînd la noi este cinci. Profesorii nu au o regulă în a pune note, în sensul că ei folosesc atît calificative, cît și note. De apreciat este faptul că la sfîrșitul semestrului, în consiliul profesorilor, notele se pun și în funcție de comportament, de absențe, de participarea la anumite ore extrașcolare, care sînt în număr de 100. La italieni este cam greu să faci absențe, deoarece a doua zi trebuie să le justifici pe un carnet dat de diriginte și care trebuie să fie semnat de părinți dacă ești minor. De altfel, nu poți ieși din incinta școlii cînd vrei; este interzis și poți fi exmatriculat. Este permis să ieși doar în pauza mare.De regulă, sînt cel mult două pauze: în zilele în care sînt șase ore este o singură pauză, iar cînd sînt nouă ore avem două pauze. (Ancuța CĂLDĂRARU)
Lasă un răspuns