• două văduve din Bacău primesc fiecare lunar de la stat pensii de 58.000 de lei • în județ mai sînt foști agricultori ale căror pensii abia trec de 100.000 de lei
V-ați întrebat vreodată cum este să trăiți cu 58.000 de lei în buzunar într-o lună? Răspunsul la această întrebare ni l-a dat Maria Găitan, o bătrînă de aproape 70 de ani. Femeia n-a avut o viață prea ușoară nici în tinerețe, iar astăzi este mai săracă decît oricînd.
Maria Găitan nu a beneficiat de pensie de la stat pentru că nu a lucrat cu carte de muncă decît foarte puțin timp. Aproape doi ani a fost casieră la Banca de Investiții. A fost obligată să renunțe la serviciu și să stea acasă cu copiii. Așa că soțul ei, Vasile Găitan, a rămas singurul salariat din casă. Prima oară, el s-a angajat ca funcționar în Ministerul de Interne. După lungi spitalizări, medicii au descoperit că are ulcer și l-au pensionat pe caz de boală. „Cînd s-a mai înzdrăvenit, Vasile s-a angajat la IRE, ca șef de cadre, dar nu-i plăcea prea tare munca de birou și a trecut printre muncitori. A ieșit la pensie ca electrician, după 46 de ani de muncă”, ne-a istorisit pe scurt femeia.
Maria n-a fost niciodată prea bogată, dar nici n-a murit de foame cît timp a trăit soțul. Însă Vasile Găitan a decedat acum cinci ani, iar statul i-a stabilit Mariei o pensie suplimentară de urma soțului. Suma este de-a dreptul jenantă: 58.000 de lei. „Cînd soțul meu a ieșit la pensie, primea 17.000 de lei. Pensia a fost majorată puțin, iar eu, ca urmaș, am dreptul doar la jumătate din cît i s-ar fi cuvenit lui”, ne-a explicat bătrîna. Maria Găitan locuiește singură, într-un apartament cu două camere, în centrul Bacăului. Pe lîngă cei 58.000 de lei, femeia mai primește de la Ministerul de Interne încă un milion de lei, adică tot jumătate din cît ar fi primit soțul. Banii sînt însă foarte puțini comparativ cu prețurile și nevoile ei zilnice. Cu greu a izbutit pînă acum să țină sub control datoriile. În timp ce persoane cu lefuri grase sînt datoare vîndute la întreținere, Maria Găitan are doar două milioane de lei de plătit la asociație. „Dau la întreținere cîte 400 de mii de lei pe lună, că mai mult n-am de unde. Mai am de achitat telefonul, abonamentul la televizor și curentul. Sînt bolnavă și îmi trebuie și medicamente. Numai eu știu cum mă descurc. Carne nu-mi permit să mănînc”, s-a plîns femeia.
Cazul prezentat cu siguranță nu este singular. La fel de mică este și pensia primită de Aurica Gavrilă, din Bacău. Femeia primește lunar o pensie de 60.000 de lei pe lună. S-a rușinat de situația în care se află și n-a vrut să discute cu noi. Sînt sute sau poate mii de bătrîni care primesc de la stat sume pe care alții le cheltuie în cîteva minute. E greu de crezut pentru unii că în zilele noastre mai poți primi pensie de 58.000 de lei, bani cu care nu poți să-ți cumperi nici două sticle de ulei. Bătrînii suportă însă această umilință. Se uită la carne doar prin galantare, însă nu-și permit să cumpere. Achită cu prioritate datoriile către stat, de teama de a nu fi evacuați și să sfîrșească pe drumuri.
La fel de mici sînt și pensiile foștilor agricultori. În tot județul sînt 39.000 de agricultori ale căror pensii variază între 150 și 500.000 de lei. Cele mai mari pensii le au foștii magistrați. Statul le dă acestora lunar o pensie de 5 – 600 de dolari, pensii de care se bucură și cîțiva foști directori de bănci, care au fost remunerați în valută. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns