Un tînăr de 21 de ani riscă să facă ani grei de închisoare pentru că și-a pierdut un moment cumpătul și a făcut o faptă pe care cu siguranță o va regreta întreaga viață. Mai mult, sperînd poate că organele statului vor uita să-l pedepsească, Vasile Păuleț din Barați s-a ascuns de Poliție, ajungînd să fie dat în urmărire generală. Acuzat de tentativă de omor calificat, bărbatul a fost arestat în cursul anului trecut, chiar în sala Tribunalului Bacău. Totul a început de la o simplă altercație avută cu Petrică Gheorghieș, un consătean. Potrivit declarațiilor celor implicați și martorilor, nimic nu prevestea ceea ce avea să se întîmple pe 20 mai 2001. „Mergeam cu căruța, cînd am fost oprit de Gheorghieș, care mi-a cerut o țigară. Am refuzat și a început să mă înjure, încercînd să-mi ia și hățurile din mînă. M-a lovit cu o bîtă la cot și m-am dat jos din căruță ca să mă apăr. L-am lovit în cap cu furca”.
Versiunea victimei și a celor trei – patru martori care au asistat la incident diferă. Cel lovit spune că se îndrepta către Trebeș, cînd a fost ajuns din urmă de căruța condusă de Păuleț. „S-a dat jos cu o furcă în mînă și m-a lovit în cap”. După lovitură, agresorul s-a urcat în căruță și și-a continuat drumul ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Gheorghieș a fost urcat într-o mașină de sora lui, care îl însoțea, și a fost dus la spital. Victima a solicitat despăgubiri în valoare de 50 de milioane de lei, pretenție acceptată de agresor, care și-a recunoscut fapta. Acesta din urmă este bun de plată și pentru Spitalul Clinic nr. 3 din Iași, cu suma de 8,2 milioane de lei, contravaloarea zilelor de spitalizare, și va afla astăzi ce pedeapsă îl așteaptă, în funcție de sentința pe care o va da Tribunalul Bacău. (Codrin POP)
Lasă un răspuns