De aproape doua decenii facem reconversie macroeconomica si sociala, dar constatam ca prezicerile profetului din Damaroaia se indeparteaza tot mai mult de noi. Vorba poetului: vai de biet roman saracul, inapoi tot da ca racul. Fara a-si motiva in vreun fel rateurile de pina acum in ce priveste reconstructia dupa principiile si regulile economiei capitaliste, guvernantii de toate culorile care s-au succedat la putere in acest rastimp se agata, acum, de scuza care ar putea spala totul: sintem in recesiune provocata de criza, iar minunile sint excluse. Asadar, strinsul in continuare al curelei este validat ca politica de stat, iar sloganul „si rabdarea e-o virtute” ne aminteste de panaceul comunist al inceputurilor de ani ’50: rabdare, tovarasi! Ceea ce ne face sa credem ca schimbarea din decembrie ’89 nu a adus cu sine prea multe prefaceri benefice pentru muritorul de rind. Doar asteptari. Deocamdata.
In urma cu citva timp am avut surpriza placuta sa constat ca doua dintre magazinele de imbracaminte second-hand isi trag obloanele si pun lacatele pe usa. Semn bun, de iesire din saracie, mi-am spus. Ma inselam. Dupa numai citeva zile, dupa ce trecusera printr-o igienizare relativa, acestea isi imbiau din nou clientii cu „marfa noua”. De curind, in preajma sarbatorilor pascale, un alt magazin de acelasi profil se deschidea chiar pe strada unde locuiesc, semn ca Occidentul binevoitor si furnizor de oportunitati pentru cei sarmani inca dispune de resurse pentru intretinerea trendului cu haine vechi.
Asadar, tinuta vestimentara fiind rezolvata cu minimum de cheltuiala, iar producatorii autohtoni de textile-confectii pusi la punct, adica falimentati, sa trecem la „constiinta” din stomac: consumul de alimente a scazut cu 20 la suta. Reabilitam, cumva, faimosul program de alimentatie stiintifica-rationala al profesorului Mincu? Nicidecum! Ne adaptam la conditiile specifice impuse de noul climat de temperanta: inghetarea salariilor si limitarea drastica a cresterii pensiilor, scumpirea produselor si reasezarea impozitelor. Vinzarile de masini vechi cresc, iar cele de autoturisme noi scad, trimitind in colaps industria de profil si cele de pe orizontala, care acum mai mult fabrica someri. Zeci de mii de tineri sint in cautare disperata de locuinte, oferte exista, dar nu se gasesc banii cu care sa fie cumparate, creditul ipotecar dovedindu-se neatractiv si periculos. Iar speranta moare ultima, incapatinindu-se sa traiasca prin atentarea la bugetele de pensii.
Ne-am obisnuit, asadar, sa apelam la solutii de mina a doua, amagindu-ne cu iluzia ca se poate si mai altfel. Ca in dialogul dintre cei doi evrei intelepti impacati cu soarta: cum o mai duci, vecine?; multumesc de intrebare, azi mai bine decit miine. Daca exista, totusi, ceva care sa ne intretina optimismul, acestea sint asigurarile repetate ale actualilor detinatori ai puterii executive cum ca s-au luat masurile care sa ne fereasca de esuarea pe recifurile neputintei: la cele vreo saptezecisidoua de miliarde de euro datorii externe am mai adaugat vreo douazecisipatru. Si-om mai lua, daca vor mai trebui pentru a face pasul de la second-hand la prime-taime. Pe romaneste: de la inapoi la inainte. Daca nu ne vom poticni de alte piedici, cu schimbari de pozitii si experiente contondente. Imperiul lui Second-Hand e-n plina ascensiune si putere si sint suficiente semnele care ne spun ca nu ar avea de gind sa apuna. Ceea ce ne poate trimite cu gindul la sugestiile unei vechi intimplari cu doi protagonisti tarani ceapisti. Primul, cu camasa rupta-n coate si pieptii cam flenduriti; celalalt, procopsit si cu doua petice in turul pantalonilor. Intrase mai de mult in colectiva. Pe-atunci nu existau magazine de vechituri aduse din import. Le-a descoperit si promovat tranzitia spre economia de piata.
Lasă un răspuns