~3 min lectură 13 comentarii

Viceprimarul Cristian Ghingheș, exclus din USR. „Am aflat din presă!”

Gabi MIHAI

Viceprimarul Cristian Ghingheș a fost exclus din USR, într-o ședință a Biroului Politic Județean din 8 noiembrie. Viceprimarul susține că a aflat din presă de această decizie, care a fost luată acum aproape o săptămână.

În decizia BPJ a USR, se arată că au fost depuse 4 sesizări din partea unor membri ai partidului, cu privire la anumite abateri ale lui Cristian Ghingheș de la statutul partidului. După ce ar fi fost audiat, Biroul Politic a luat decizia de a-l exclude din partid.

Cristian Ghingheș afirmă că a aflat din presă de excluderea sa și susține că adevăratul motiv al excluderii sale este refuzul de a ceda postul de viceprimar către Pro România, partidul cu care președintele Lucian Stanciu Viziteu a ales să se alieze în Consiliul Local.

Motivul real îl știm cu toții: Viziteu are o înțelegere cu PRO România (condus de fostul primar trimis în judecată pentru fapte de corupție, Cosmin Necula, numit între timp director la Societatea de Servicii Publice Municipale) și, pentru că nu am vrut să cedez locul de viceprimar unui membru PRO, mi-a retras atribuțiile, mi-a revocat accesul la informațiile din primărie, m-a scos din toate grupurile de lucru, mi-a mutat biroul la marginea orașului și acum mă elimină din partid.

În cadrul USR PLUS Bacău nu se discută deloc nici despre această combinație cu PRO România ce trădează angajamentele pe care ni le-am luat față de băcăuani, nici despre direcția greșită a administrației conduse de Stanciu-Viziteu

a scris viceprimarul Ghingheș pe Facebook.

Viceprimarul mai susține că, deși suspendat, își va continua activitatea, atât în Primărie, cât și în Consiliul Local, urmând să conteste în interiorul partidului, dar și în instanță, decizia BPJ a USR.

Oricum, voi ataca decizia de excludere atât la nivel intern, cât și în instanță (dacă se va ajunge acolo), unde voi pune pe masă toate elementele de mai sus. Până la lămurirea acestor aspecte voi rămâne membru suspendat, dar îmi voi continua activitatea atât ca viceprimar, cât și în calitate de consilier local. Nu știu cât va dura, dar rezistența va fi una serioasă și foarte bine articulată

a mai adăugat Cristian Ghingheș

Excluderea din partid a lui Cristian Ghingheș înseamnă și pierderea locului în Consiliul Local, însă doar după o decizie a instanței. Dacă s-ar întâmpla, locul său va fi luat de un membru PNL, ceea ce ar însemna că USR va rămâne doar cu trei membri în Consiliul Local Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

13
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. H
    Hriban S.
    13 noiembrie 2021, 17:25
    0

    Să mă caute tânărul Ghinges, mă pricep să câștig procese cu prostii de la USR Bacău care nici măcar n-au citit statutul partidului, de codul administrativ nu mai zic că abia acum au aflat. Și probabil au rămași surprinși că nu merge cu cacealma, „mana moarta” sau „câștigă dubla mica”

    1. A
      ADEVARATUL HRIBAN
      13 noiembrie 2021, 18:48 răspuns pentru @Hriban S.
      0

      Ai zis bine 🙂

  2. E
    Edi
    13 noiembrie 2021, 17:41
    0

    :))))) superb. Sper ca votantii cu hastag in frunte sa primească tot ce e mai bun….si primesc m..e de la speciali si purii pe care ni i-au adus pe cap..

  3. C
    Cetatenii
    13 noiembrie 2021, 18:02
    0

    Daca Viziteu si gasca sa de USR-istii umbla cu asemenea metode staliniste, atunci acesta trebuie demis prin strangerea de semnaturi. Orasul Bacau trebuie sa-si aleaga un primar nou.

  4. O
    Olea
    13 noiembrie 2021, 19:55
    0

    legenda spune ca Ghinghes a fost chemat la DNA sa zica niste lucruri de prin primarie, a zis multe, iar Vizi a aflat si uite asa a fost suparat foc pe Ghinghes. Si acum vedem rezultatul

    1. A
      Adi
      14 noiembrie 2021, 06:54 răspuns pentru @Olea
      0

      Realitatea si nu legenda spune ca de useristi nu se atinge nici mama justitiei orice ar face. Asa ca nu va mai entuziasmați ca il înhață Dna. Hastagii au liber la orice.

  5. A
    Andrei
    13 noiembrie 2021, 20:36
    0

    Pic si Poc! Mai rau! Braileanul asta crede ca daca face live pe FB in timpul programului ca a daramat 2 maghernite ne excita? Ziua si scandalul! Hai cu semnaturile de organizare de referendum, hai cu demiterea parvenitului! S-a maritat in Bacau si face numai prostii in primarie, ca acasa si-o ia pe coaja!

  6. A
    Andi
    14 noiembrie 2021, 09:04
    0

    Eeehhh negocieri pentru neveste, pentru…

  7. B
    Bud
    14 noiembrie 2021, 11:51
    0

    viziteu a aflat ca ghinghes scrie mai ceva ca sadoveanu pe la parkete si s a facut foc si para

  8. B
    Bacau
    14 noiembrie 2021, 11:52
    0

    Ha ha ha ….. iți meriți soarta… .. dupã ce ai prostit bacãoanii ,acum vii cu scuze??…ştiai de la început, dar ai preferat sã mergi „pe burtã”…te ai bucurat de „ciolan „. …

  9. R
    Radu
    15 noiembrie 2021, 18:52
    0

    Cioloș, șeful cel Mare, ce părere are de situația din cadrul partidului, filiala Bacău?? Dacă e de acord cu excluderea înseamnă că-și asuma situația exisistenta și nu e cu nimic mai prejos de viziteu.

    1. A
      Andrei
      16 noiembrie 2021, 05:41 răspuns pentru @Radu
      0

      Ciolos e ocupat cu spiralele….

  10. L
    Laudarosul
    17 noiembrie 2021, 06:43
    0

    Eu as bate pe cineva, dar nu stiu cu care sa incep!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.