~3 min lectură 4 comentarii

Viceprimarul Scripăț lansează acuzații grave la adresa secretarului municipiului. Ovidiu Popovici: “De ce nu a făcut denunț?”

Gabi MIHAI

Viceprimarul Constantin Scripăț s-a dezlănțuit astăzi la ședința ordinară a Consiliului Local Bacău, acuzându-l, în lipsă, pe secretarul Ovidiu Popovici, de faptul că ar conduce o primărie paralelă, așa numita „Primărie Popovici”.

Acesta a făcut o serie de acuzații cu privire la activitatea sa, menționând că face tranzacții cu spații comerciale și nu numai, printr-un sistem de lucru. „Atacă și se retrage. Acesta este sistemul său de lucru. Bagă pe alții la înaintare, nu semnează. Spuneți că este în concediu. Ați spus că domnul Popovici este în concediu. De la Primăria Popovici nu este în concediu. Luni și marți mi-a retras toate atribuțiile, și-a permis să schimbe formatul autorizațiilor, ca să nu le mai semnez eu. Am multe argumente. O să vă spun și cum înțelege o hotărâre judecătoarească, legile proprietății. Un om care vine cu o hotărâre judecătorescă definitivă și irevocabilă, pe care domnul secretar o bagă într-o comisie și o supune la vot. (…) eu nu mai am curaj să semnez față de această persoană a mafiei administrative, fie contracte, dispoziții, hotărâri de consiliu”, a declarat Scripăț, în fața consilierilor locali.

A dat apoi exemplul unei hotărâri de consiliu prin care anumiți angajați ai primăriei au fost promovați în funcție, printre care și o persoană care se află în concediu de maternitate, deci are contractul de muncă suspendat. „Rog ca proiectul să fie revizuit, nu vreau să fie afectate și celelalte persoane și să reparăm”, a comentat Scripăț. Apoi a adăugat că deși pozează în omul legii, „și-a adus nevastaîn Consiliul de Administrație de la CRAB, un CRAB nefuncțional, muribund cu o echipă managerială care mai vrea să salveze ce se poate acolo. Poate nevasta lui e un expert în apă, nu știu”, a spus acesta.

“Scripăț dovedește că nu este vreo licoare”

Aflat în concediu, Ovidiu Popovici a declarat că va analiza toate cele spuse de vicele Scripăț în ședință și va răspunde public, în următoarea ședință, tuturor acuzelor. Popovici l-a îndemnat pe viceprimar, dacă tot “se dă bărbat”, să facă denunț la organele abilitate, dacă are dovezi pentru afirmațiile făcute.

“De ce nu a facut denunț? Dacă afirmațiile sale se bazează pe probe, îl îndemn să facă plângere penală. Nu vreau să comentez mai mult. În schimb vreau să amintesc de un citat din Ioan Papa Paul al II-lea. Oamenii sunt ca vinul.Când îmbătrânesc, unii se transformă în licori, iar alții în oțet. Scripăț dovedește că nu este o licoare. Și cu asta nu mai am ce să spun”, a declarat Ovidiu Popovici pentru ZDBC.RO.

Secretarul a mai adăugat totuși că va răspunde acuzațiilor viceprimarului atunci când va fi și el de față.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. b
    bacauan
    30 august 2019, 17:48
    0

    incepe sa imi placa de scripat asta…am mai discutat si cu altii si se pare ca om ok. trebuie sa ai si curaj si argumente ca sa faci asemenea acuzatii. is curios cum va raspunde popovici la acuzatia –-cum a ajuns nevasta-sa in C A la CRAB si daca e moral. daca va spune ca pentru bani inseamna ca e un om corect ….. dar am indoieli mari..!!!!!!

  2. G
    Gabriel
    31 august 2019, 15:40
    0

    Dar cu acuzatiile de luare de mita, cand Popovici ar fi fost gasit cu o punga cu bijuterii de aur sub cur, se mai aude ceva? Sau e acoperit ca si altii de DNA Bacau? Se vehiculeaza ceva legaturi cu politia, cu serviciile?

  3. :
    :-)
    31 august 2019, 18:37
    0

    Scripăț.Fi bărbat.Ce dracu?

  4. B
    Bobita
    3 septembrie 2019, 19:02
    0

    Stiti cum e vorba aceia la casatorie din filmele americane : „Dacă are cineva ceva de zis, să zică acum sau să tacă pentru vecie”. Asa si in cazul de fata intre cei doi. Restul este foc de paie .

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.