• spitalizarea și tratamentul persoanelor care se accidentează la serviciu și pentru sportivi nu sînt suportate din fondul asigurărilor de sănătate • în aceste situații, angajatorul trebuie să plătească serviciile medicale
Aproape săptămînal, un băcăuan cade victimă unui accident la locul de muncă. Mai mult sau mai puțin grav, accidentul se soldează cu mai multe zile de spitalizare, tratamente sau intervenții chirurgicale și recuperare. În situații grave, accidentații pleacă din spital cu un picior sau o mînă amputate, moment din care singura lor șansă de a mai fi oameni întregi este obținerea unei proteze. Soarta dură pe care aceștia o au de înfruntat nu se reduce numai la atît. Chiar dacă sînt angajați cu acte în regulă, iar angajatorul este unul dintre bunii platnici la fondul asigurărilor de sănătate, costurile spitalizării și ale protezei nu sînt suportate de casele de asigurări de sănătate. Cinismul legii care stabilește în ce situații un asigurat poate primi servicii medicale gratuite este greu de înțeles.
Contractul cadru pe 2003, la fel ca și cel de anul trecut, stabilește că pacienții internați în urma unor accidente de muncă sau sportivii care au suferit accidentări în timpul exercitării profesiei nu beneficiază de gratuitate pe toată durata spitalizării și a tratamentului. Aceeași soartă o au și pacienții care sînt depistați cu boli profesionale. Spitalele sînt obligate „să țină o evidență distinctă a pacienților internați în urma accidentelor de muncă, inclusiv a sportivilor profesioniști și a bolilor profesionale pentru care serviciile spitalicești nu sînt gratuite”, dar costurile întregii durate de spitalizare nu sînt suportate integral de asigurările de sănătate. În afara celor trei zile în care orice persoană internată în urma unei accidentări este considerată caz de urgență, restul zilelelor de spitalizare sînt suportate din buzunarul victimelor sau cel al angajatorului. Patronii nu sînt obligați doar la plata serviciilor medicale. Dacă victimei îi trebuie și o proteză, tot patronul trebuie să scoată bani din buzunar, să i-o procure.
Dacă nu vor să scoată bani din buzunar, angajatorilor nu le rămîne decît să-și plătească polițe de asigurare pentru risc profesional. Singurele situații în care un bolnav cu unul dintre membre amputate beneficiază de gratuitate și la spitalizare, dar și la achiziționarea de proteză sînt cele în care o boală cronică a condus la handicapul respectiv.
Încă o lege care nu poate fi aplicată
Angajatorii aveau obligația, de la începutul acestui an, să-și asigure salariații împotriva accidentelor și a bolilor profesionale. „Pînă acum, muncitorii erau asigurați în virtutea asigurărilor sociale
de sănătate, nefăcîndu-se distincție între bolile profesionale și cele
patologice”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la Inspectoratul
Teritorial de Muncă (ITM) Bacău. Pentru asigurarea salariaților
împotriva bolilor profesionale și accidente, patronii urmau să plătească o cotă de 0,5% din fondul de salariu al angajatului. Această indemnizație trebuia să fie în cuantum fix, timp de un an de zile, urmînd ca după aceea să fie recalculată în funcție de gradul de risc din unitatea în care angajatul își desfășoară actvitatea. Sumele de asigurare trebuiau încasate de Casa Județeană de Pensii, pînă cînd se va forma Fondul Național de Asigurare pentru Accidente de Muncă și Boli Profesionale, care va avea calitatea de asigurator unic. Dar normele legii privind asigurarea salariaților împotriva accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale s-au pierdut și ele printr-un sertar prăfuit la București.
La ITM Bacău, instituție ce trebuie înștiințată imediat de producerea celui mai mic eveniment de muncă, au fost declarate anul trecut 144 de accidente de muncă, din care 12 au fost mortale. În prima jumătate a acestui an s-au produs deja 71 de accidente de muncă, din care trei s-au soldat cu decesul victimelor. Conducerea de la ITM Bacău este de părere că numărul accidentelor de muncă este mult mai mare decît cifra înregistrată în statistica lor. Multe evenimente, considerate de angajatori minore, nu sînt declarate. (Cezara DUȚĂ, Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns