■ Știința Bacău – HCM Vaslui 32-22 (16-8)
HANDBAL, DIVIZIA A: Știința Bacău a cîștigat cel de-al 5-lea meci din actualul campionat, în fața unor vasluieni care nu au emis pretenții sîmbătă, în Sala Sporturilor din Bacău. Handbaliștii lui Giani Hornea s-au impus chiar fără să forțeze, exersînd unele scheme tactice care ar putea să le prindă bine în următorul sezon, obiectivul promovarea fiind acum, după opt etape, destul de departe. A fost primul meci în care băcăuanii nu au obținut nici o lovitură de la 7 metri, însă acesta este un aspect mai puțin important al partidei cîștigate sîmbătă. De la oaspeți au surprins evoluțiile a doi veterani, Gabriel Mardare, 37 de ani, și Andrei Gavrilă, 45 de ani!
Știința: Brezan – Secită (6 goluri înscrise), Rusu (3), Ojog, Cazacu (3), Bangău (3), Lăpușneanu (7). Au mai jucat: Moraru (1), Frățilă (5), Vintiloiu (2), Șchiopu (2)
Vaslui: Mocanu – Gheorghiu (2), Bocan (4), Gavrilă, Crăciun (5), Enache (4), Mardare (4). Au mai jucat: Chirilă (3), Mironescu
Au arbitrat: Rudolf Pankler și Nicolae Văsîi, ambii din Brăila. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns