~3 min lectură 1 comentariu

VIDEO – Accidentul pompierilor de la ISU Bacău, surprins de camera de la bordul autospecialei

Redacția Ziarul de Bacău


Nouă persoane, între care şase pompieri, au fost rănite sâmbătă dimineaţă într-un accident rutier produs în judeţul Bacău, în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială de pompieri care mergea la o intervenţie de salvare a unor oameni luaţi de viituri, la Sănduleni.

În urma impactului, autospeciala cu pompieri s-a răsturnat, în timp ce din autoturism o persoană a rămas prinsă în maşină. Persoana încarcerată a fost scoasă de către membrii echipajului de pompieri din autospeciala răsturnată, până la sosirea forţelor de intervenţie chemate pentru accident.

Pompierii răniți în accident au fost transportați la spital și sunt în afara oricărui pericol.

VIDEO:

Iată cum a relatat ISU Bacău, pe Facebook, accidentul:

– Două persoane din Sănduleni au nevoie de ajutor. Zona este inundată…luați și barca cu voi, se pare că sunt izolate în mijlocul satului!

La ora 6.45, poate cei mai experimentați șase pompieri ai ISU Bacău pleacă într-o nouă misiune de salvare.
Îi despart 25 de kilometri de locul unde este nevoie de ei. Ca de fiecare dată, se roagă ca cei aflați în pericol să reziste.

Se circulă greu, plouă, vizibilitatea este redusă. Salvatorii încearcă să afle care este starea celor din satul Sănduleni. Comandantul de echipaj întreabă prin stație:

– Ce mai știți de cele două persoane?
– Am vorbit acum… sunt în casă, vă asteaptă.
– Spuneți-le să reziste, ajungem imediat.
– Le comunicăm. Succes!

Mai sunt câțiva kilometri… câteva minute… o ultimă curbă… dar o mașină care circula din sens opus derapează și se îndreaptă frontal către echipajul de pompieri.
– Ăsta intră în noi!! spune conducătorul și în același timp trage de volan pentru a evita accidentul.

Distanța este prea mică, iar viteza mașinii ce a derapat mare…. Impactul frontal este evitat dar nu și accidentul. Mașina de pompieri se răstoarnă în partea dreaptă a drumului.
Câteva secunde și se aude șeful echipajului:

– Este toată lumea bine?
– Da, da…
– Se poate deschide ușa?
– Da…
– Haideți să ieșim!

Urmează o scurtă evaluare a salvatorilor. Unul are dureri de șold, altul de umăr….imediat vine și organizarea.
-Voi doi veniți cu mine să-i scoatem pe cei din cealaltă mașină, tu sună la dispecerat să trimită un alt echipaj la Sănduleni și ai grijă de colegi.

După 10 minute, toți cei implicați în accident sunt transportați la spital. Sunt în viață și sunt stabilizați.
Ajunși la spital, înainte de începerea investigațiilor medicale, comandantul de echipaj întreabă prin stație:
– Vă rog să-mi spuneți cum sunt cele două persoane din Sănduleni!
– Sunt salvate….în drum spre spital. Voi cum sunteți?
– Suntem bine …o să venim acasă!

În stație se aud strigăte de bucurie…mesajul fusese auzit de toți pompierii din subunitate.
Au învins și de această data…și o vor face mereu!

Dumnezeu să vă ocrotească, îngeri salvatori!”

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    Ion Popescu
    4 iulie 2018, 09:14
    0

    Şi drept recompensă pentru eforturile lor, pompierii, aceşti „îngeri salvatori”, au primit un cadou neaşteptat. Nu li se mai plătesc orele suplimentare făcute sâmbăta şi duminica. Un minus de între 3 – 600 lei net lunar. Dar asta, şi alte mizerii care se fac la IGSU, n-o să le vedeţi în presă…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.