Au început lucrările de modernizare la Faleza Bistriței, potrivit unui anunț al Primăriei Bacău. De-a lungul întregii promenade se vor realiza 27 de puncte pietonale, amplasate la 50 m distanţă unele de altele, pentru crearea unor spaţii de amplasare a băncilor de odihnă, umbrite de pergole.
În prima etapă, au început lucrările de decopertare asfalt și înlocuire a parapetului de protecție existent, în zona 2 – Insula de agrement – Baraj, care are o lungime de 730 m.
„Proiectul propune şi amplasarea unor grupuri sanitare modulare (ecologice) la capetele de N şi S ale promenadei. Prin realizarea traseului Promenada Bistriţei se va conecta şi extinde sistemul existent de piste de biciclete, ce va încuraja deplasările de tip velo şi pietonal”, transmite primăria.
Prin proiect se propun trei tipuri de spaţii de circulaţie:
- Pistă biciclete – se va realiza pe partea de Vest a coridorului, pe toată lungimea promenadei.
- Alee pietonală – se va realiza pe partea de Est a coridorului şi va fi în legătură cu punctele de belvedere şi de odihnă.
- Zona mixtă – se va realiza în dreptul parcării din zona Insulei de Agrement, dar şi Ia Baraj.
„Lucrările sunt propuse a fi realizate cu strat de uzură din beton asfaltic, astfel încât să poată facilita accesul riveranilor în parcare, dar şi mentenanţa în zona barajului”, mai precizează primăria.
Din loc în loc se vor planta, în ghivece decorative de dimensiuni mari, arbori şi arbuști, în lungul coridorului, pentru a favoriza umbrirea. Acolo unde există arbori, aceștia se vor toaleta pentru a asigura o înălţime liberă de trecere de minim 2,40 m în zona pistei.
Pe partea de Vest a coridorului, se va păstra un culoar de spaţiu verde de minimum 50 cm lăţime, pentru a asigura spaţiul de siguranţă de la marginea pistei. Se va realiza un sistem de irigaţii pentru spaţiile verzi prin picurare.
De asemenea, proiectul cuprinde și realizarea unui sistem de supraveghere video-sistem de iluminat public și instalaţii de internet wireless.

Din ce bani se va face această promenadă? În „lumina” noilor decizii luate de Bolojan, nu cumva vom rămâne iar cu o lucrare începută și neterminată?
Dar nu mai bine terminam parcul inainte sa ne apucam de inca ceva ce va fi lasta de izbeliste ca mai toate proiectele incepute de primarul nostru ?!
Care este nordul si care sudul in aceasta lucrare? :)))
Insemna ca nu esti din Bacau , ori …..
Mergi dimineata si vezi de unde rasare soarele , seara unde apune si poate iti dai seama.
Daca nu ea o busola (daca stii sa o citesti)
scuze,
ia o busola
va fi plin de drogalai si caini vagabonzi pe-acolo.