~2 min lectură 15 comentarii

VIDEO: Centura Bacăului – Cum arată podul peste Bistrița

Redacția Ziarul de Bacău

Un observator al realizării Centurii Bacăului a publicat noi imagini cu podul peste râul Bistrița. Acesta este construit la nivel de autostradă, fiind amplasat pe segmentul variantei ocolitoare ce va face parte din Autostrada A7 Moldova (Ploiești – Bacău – Pașcani – Suceava – Siret).

Podul începe de la km 3+126 al brațului estic și traversează râul și lunca Bistriței sub un unghi de 45 de grade. Lăţimea părţii carosabile este 12.00 m pe fiecare cale şi nu are trotuare. Lungimea podului este de 1,2 kilometri. Podul este dublu, cu două fire, și are nu mai puțin de 31 de deschideri.

S-a finalizat suprabetonarea podului, dar și montarea unui alt pod, metalic, ce va supratraversa canalul Bistrița.

Imagini cu montarea tăblierului metalic peste canalul Bistrița:

Contractul de circa 668 milioane de lei a fost semnat în decembrie 2018, după un an de licitație, iar lucrările efective au început în martie 2019. Contractul are un termen de proiectare și execuție de 3 ani pentru toată centura (16,27 km de autostradă plus 14,54 km de drum național cu o bandă pe sens).

Dorinel Umbrărescu, omul de afaceri care deține Spedition UMB si Tehnostrade, companiile care construiesc varianta ocolitoare a Bacăului, a anunțat, în septembrie, că în circa două luni ar putea finaliza lucrările.

Brațul de vest al Centurii Bacăului a fost deja dat în exploatare.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

15
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. F
    Florin
    2 octombrie 2020, 06:56
    0

    Am trecut recent pe bratul de vest, sincer imi era frica sa nu fie inchis….de la un capat la altul m-am intalnit cu fix 4 masini.
    Dupa toata balacareala dintre Benea-Sova….psd si PNL din media pe tema intarzierii deschiderii bratului vestic realizez ca a fost doar cu scop electoral, putini aleg aceasta cale.
    Pe Calea Dr. Alexandru Safran traficul este la fel ca inainte, intens, …deduc astfel ca si in oras nu sunt mari schimbari.

    1. R
      R
      2 octombrie 2020, 08:55 răspuns pentru @Florin
      0

      Am observat si eu ca unii camionagii prefera sa intre in oras, sa treaca pe la Narcisa si apoi sa mearga mai departe. Nu stiu de ce o fac, ori nu stiu ca s-a deschis bratul vestic si nu stau bine nici cu vederea, ori GPS-ul nu le semnaleaza din timp noua sosea, ori prefera sa opreasca la Lild, Kaufland de pe strada Narciselor sa-si cumpere pampersi. Stau parcate TIR-urile chiar pe partea opusa celor doua magazine. Sau poate ca fetele dinspre Sarata inca lucreaza acolo… Ar cam trebui niste amenzi pt masinile mari care trec prin oras, avand varianta ocolitoare, fara sa aiba treaba in oras.

    2. a
      ana
      2 octombrie 2020, 10:33 răspuns pentru @Florin
      0

      sa inteleg ca nu trebuia facuta.

  2. g
    gogu
    2 octombrie 2020, 06:56
    0

    nu e de la iasi? ca pnl bacau sustinea iasi-tg mures

  3. m
    miron vasile
    2 octombrie 2020, 10:25
    0

    Ii vom face statuie d-ului Umbrarescu fiindca a putut face slalom printre hienele din politica. Numai el stie cu cate sechele a ramas dupa asta.

  4. a
    ana
    2 octombrie 2020, 10:33
    0

    sa inteleg ca nu trebuia facuta.

  5. B
    Bacauan
    2 octombrie 2020, 12:58
    0

    Varianta ocolitoare de vest e excelenta și pentru bacauanii care vor sa ajungă rapid din centrul orașului în zona Auchan- Dedeman Sud, dar puțini cunosc ca desi drumul e puțin mai lung cu vreo 3 km, timpul de deplasare e mai scurt cu 10- 15 minute la dus, si incomensurabil mai scurt la întoarcere, dinspre Auchan în oras (în funcție de traficul din zona străzii aeroportului, poți câștiga si 30 de minute pe centura). Problemele sunt 2: 1.oamenii din oraș au impresia ca fac economie de carburant „tăind” orașul pe la Narcisa, desi castiga maxim 6km dus-intors;2. Waze si Google maps încă nu indica varianta ocolitoare ca fiind funcțională. In rest, cei care nu se încăpățânează pot circula decent între centrul si sudul orașului, evident aglomerația si TOATE semafoarele…

  6. r
    radu
    2 octombrie 2020, 13:18
    0

    Eu merg zilnic pe centura de la Sarata la DC119 la DN2
    Ma intalnesc (din contrasens) in cca 5-6 min de mers cu 6-7 masini+3-4 camioane
    asta face 60-70 masini pe ora. Aceste masini se deplaseaza cu o medie de 80-90km/h. Gandeste-te ce inseamna asta pentru traficul de la Narcisa. Ce coada genereaza aceste masini la semafoare…

    Cel mai clar se vede ca de cand s-a deschis, coada de la intrare (la ora la care ies eu de la munca) nu mai e de la CCB ci de la Biserica Catolica
    Cam 1.5 km mai scurta coada…
    Cred ca inseamna ceva…

    E usor sa ne dam cu presupusul…

    1. :
      :)
      2 octombrie 2020, 13:39 răspuns pentru @radu
      0

      Tu ai fost bun la matematica 🙂 de asta ai ajuns mare :))

      1. M
        Mihai S.
        2 octombrie 2020, 17:52 răspuns pentru @:)
        0

        Ai vorbit ca sa nu taci. Somn usor!

  7. U
    Un sofer
    2 octombrie 2020, 19:08
    0

    Eu stau Ștefan cel Mare si de fiecare data cand am venit in Bacau dinspre București atat waze cat si google maps m-au bagat pe centura ocolitoare. Si am venit si ziua si noapte. Mai exact de 5 ori in ultimele 2 săptămâni.

    1. B
      Bacauan
      3 octombrie 2020, 03:44 răspuns pentru @Un sofer
      0

      E posibil sa fi introdus ruta între timp. Cert este ca în prima săptămâna nici nu apărea pe hartă, iar în a doua săptămână după deschidere arata „drum în construcție”. Voi verifica azi din nou (fiind bacauan nu merg cu google prin oras). Voi posta special pentru cel care afirma ca lui „ii arata mereu”. Eu am mers și in ziua în care s a inaugurat si in mod cert google nu arata nimic altceva în afara de sensul giratoriu…

      1. B
        Bacauan
        3 octombrie 2020, 12:40 răspuns pentru @Bacauan
        0

        Am plecat azi de la OMV de pe Mioritei la 13:12, iar la 13:24 eram la sensul giratoriu de la intrarea din Nicolae Bălcescu. 12 minute din Nordul pana în Sudul orașului nu poti face niciodată când funcționează semafoarele, indiferent de cât de redus e traficul prin centrul orașului și la Narcisa. Pe centura am numărat peste 30 de masini pe ambele sensuri (totusi e sâmbătă…). Google Maps recunoaste centura. Concluzia e ca putem circula, în sfârșit, civilizat între Nordul si Sudul Bacăului. Estimez ca atunci când se va deschide și bratul spre DN2 si DN 15 Piatra Neamț, traficul din Bacău va fi o placere. Felicitări constructorului, e o bijuterie inginereasca…

    2. A
      Ana
      4 octombrie 2020, 09:28 răspuns pentru @Un sofer
      0

      sa inteleg ca nu trebuia facuta.

  8. A
    Adrian
    2 octombrie 2020, 19:55
    0

    Chapeau, Umbrarescu! Cel mai serios constructor!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.