~2 min lectură 8 comentarii

VIDEO! Consilierul PSD Vasile Luca și-a declarat public susținerea pentru Cosmin Necula, la Primărie

Gabi MIHAI

Consilierul local PSD Vasile Luca a postat un videoclip astăzi pe rețelele de socializare, în care își manifestă sprijinul pentru Cosmin Necula (Pro România) la Primăria Bacău și pentru Valentin Ivancea, candidatul PSD la Consiliul Județean.

Vasile Luca susține că a plecat la drum într-o echipă condusă de actualul primar și a realizat împreună cu acesta mai multe obiective, precum Insula de Agrement, Spitalul Municipal, rezerva de apă a Bacăului, etc. Luca a mai spus că rămâne un om de stânga și îl va susține pe candidatul PSD la Consiliul Județean, însă pentru primărie e convins că mai mult contează omul.

Primarul Cosmin Necula, la rândul său, și-a manifestat aprecierea pentru consilierul Vasile Luca și l-a invitat alături de el pentru a continua dezvoltarea orașului.

„Domnul consilier Luca este un om de valoare, cu bogat[ experiență în educație! Un om echilibrat și sincer, a fost dedicat copiilor pe care din ipostaza de profesor și de director al școlii Domnița Maria i-a educat și format! Îi mulțumesc pentru susținere și sunt convins ca alături de dumnealui schimbarea în bine a învățământului băcăuan, începută acum 4 ani, va continua! Mai avem multe de făcut și alături de mine se pot regăsi oameni corecți ce își doresc ca orașul nostru să meargă înainte iar dl Luca Vasile este unul dintre ei. Îi veți regăsi in echipa mea, dincolo de culori și partide, uniți de dorința de a continua munca în echipă, pentru un oraș din care copii sa numai plece, orașul nostru drag ! Mergem Împreuna Înainte!”, a declarat primarul Cosmin Necula.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. T
    Tare asta
    21 septembrie 2020, 18:32
    0

    Superb! Benea ce zice?

  2. L
    Legionarul
    21 septembrie 2020, 18:58
    0

    Foarte frumos! Băi fraților, dacă sunteți băcăuani adevărați lăsați luptele politice între partide și faceți repede ceva că ne scufundăm…
    Să auzim de bine!

  3. G
    George C.
    22 septembrie 2020, 01:39
    0

    Domnule primar,
    Locatarii blocurilor 9 și 11 de pe Narciselor, va roagă sa binevoiți sa vizitați strada Victor Babeș la ieșire în strada Narciselor! A fost montata o conducta de gaze, a fost spart asfaltul și lăsat asa. De 2 săptămâni e mai rău decât în cel mai prăfuit sat din lumea a 3 a. ESTE ÎNGROZITOR. PLĂTIM TAXE DE ORAȘ. Lăsați Sf urile și faceți ceva util! E chestie de bun simt pana la urma….

    1. A
      Alex
      22 septembrie 2020, 06:50 răspuns pentru @George C.
      0

      Nu te stresa! Eu am facut sesizare inregistrata oficial si nu am primit un raspuns, dupa luni de zile desi, teoretic, sunt obligati sa-ti dea un raspuns in termen de 30 de zile. Nu voiam sa merg la vot dar asta m-a convins sa merg, totusi. Chiar e nevoie de altcineva.

  4. m
    mirel
    22 septembrie 2020, 04:45
    0

    Nu a fost pus pe un loc eligibil la PSD si acum se agata de posibilitatea iluzorie de a prinde un ciolan pe un alt traseu.

  5. D
    Daniela
    22 septembrie 2020, 04:47
    0

    PSD, Pro Romania, aceeasi cloaca!

  6. g
    gogu
    22 septembrie 2020, 06:07
    0

    acum lasand gluma la o parte…cu cine sa votezi de la usripluspnl? nici ai lor nu ii voteaza :)))))

  7. R
    Raul Pandeomietreisutenoaptea
    22 septembrie 2020, 06:19
    0

    Acest om de stanga, ca asa zice el ca este, a votat cu entuziasmul specific varstei sale hotararea consiliului local prin care samsarii imobiliari – si ei binecunoscut oameni de stanga, nu-i asa – au obtinut o colosala derogare de la PUG-ul Bacaului. Mai precis, in loc de 1,5 locuri de parcare pe apartament construit intr-un bloc nou, domnul de mai sus a decis, alaturi de alti oameni de stanga, ca samsarii sa poata construi blocuri care au alocat, pe apartament, doar un singur loc de parcare. Prin aceasta decizie de stanga, samsarii au primit unda verde ca sa ridice cu 2-3 etaje mai sus blocurile amplasate pe o suprafata mica de teren, adica si-au rotunjit semnificativ veniturile obtinute dupa vanzarea apartamentelor.
    Necula explica aceasta decizie prin ideea ca investitorii trebuie sa fie incurajati sa construiasca locuinte. Asta este o conceptie de dreapta, pentru ca daca era de stanga, Necula se gandea la cetatenii care sufera de pe urma acestor constructii inghesuite intr-un Bacau si asa sufocat de masini si de noxe.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.