~2 min lectură 5 comentarii

VIDEO: Cum va arăta autostrada Focșani – Bacău. S-a finalizat SF-ul, proiectarea tronsonului de 97 km are termen în aprilie 2022

Redacția Ziarul de Bacău

Consitrans a finalizat prima etapă a contractului pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al tronsonului Focșani – Bacău din A7, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Mai exact, acesta a depus studiul de fezabilitate, iar până în aprilie 2022 va trebui să finalizare și proiectarea, potrivit economica.net.

„După ce CNAIR va analiza documentele, Prestatorul va trece la următoarea etapă a contractului care constă în elaborarea Proiectului Tehnic. Contractul trebuie finalizat până în luna aprilie a anului 2022”, au subliniat reprezentanții CNAIR într-o postare cu o modelare 3D a viitorului tronson de autostradă.

Potrivit lor, documentația reprezintă baza contractului pentru construcția propriu-zisă a secțiunii A7, Focșani-Bacău, în lungime de 97 de km.

VIDEO: Modelare 3D a sectorului A7, Focșani – Bacău

Perioada de evaluare a ofertelor depuse la licitația pentru construirea tronsonului Ploiești – Buzău din Autostrada Moldovei (A7) a fost prelungită până pe 22 februarie 2022. Termenul inițial pentru finalizarea evaluării era 13 decembrie 2021.

De asemenea, a fost ratat și termenul estimat inițial în luna august pentru lansarea la licitație a tronsonului Buzău – Focșani. Ulterior, CNAIR a anunțat pe 3 decembrie avizarea indicatorilor tehnico – economici ai tronsonului Buzău – Focșani din Autostrada Moldovei (A7). Noul termen estimat atunci pentru lansarea la licitație era până la finele anului în curs.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    Soldatul Svejk
    23 decembrie 2021, 20:32
    0

    Din acest desen animat lipsesc doar
    Lolek și Bolek !

  2. B
    Baba Yaga
    24 decembrie 2021, 06:01
    0

    “Mamica mea, vad desene animate”

    1. M
      Mos Craciun
      24 decembrie 2021, 18:41 răspuns pentru @Baba Yaga
      0

      Nu, babushka, sunt povestiri SF

  3. A
    Andrei
    24 decembrie 2021, 09:57
    0

    Bravo! Nota 10 pt grafica! Intrebare: cand trecem clasa si la proba practica?!?!

  4. V
    Vainer
    24 decembrie 2021, 13:36
    0

    Sa fie intr-un ceas bun!!! Sa aveți spor!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.