~2 min lectură 5 comentarii

VIDEO – FOTO: Mii de băcăuani au cerut demisia Guvernului, duminică, în a șasea zi de proteste

Redacția Ziarul de Bacău
Cel mai mare protest, de la începutul crizei ordonanțelor

Decizia de abrogare a OUG 13 nu i-a ținut în case pe băcăuanii care s-au adunat pentru a șasea oară, ca să protesteze împotriva Guvernului. La ora realizării acestui material, numărul participanților, de ordinul miilor, era în continuă creștere.

Seara de duminică a adus în Bacău cea mai numeroasă participare la proteste, în ceea ce s-a numit „criza ordonanțelor”. Protestatarii au scandat, ca și în serile trecute, lozinci antiguvernamentale și anti-PSD. S-a cerut și demisia Guvernului.

Grindeanu anunță că nu demisionează

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică seara, că nu demisionează, răspunzând unei întrebări referitoare la solicitările protestatarilor din Piaţa Victoriei, care au cerut constant demisia Guvernului.

„Noi săptămâna viitoare avem două încercări în Parlament – legea bugetului de stat şi moţiunea de cenzură. Acesta este jocul democratic şi trebuie să revenim cât se poate de urgent la aceste noţiuni. (…) Deci modalitatea prin care Guvernul poate fi dat jos este prin moţiune de cenzură, fiindcă cealaltă modalitate, prin care eu mi-aş da demisia, nu se poate, pentru că nu mi-o dau”, a afirmat şeful Executivului la Antena 3.

Grindeanu a subliniat că PSD a câştigat alegerile cu milioane de voturi, primind încredere pentru a pune în aplicare programul de guvernare. El a recunoscut că în privinţa OUG de modificare a codurilor penale „tot ceea ce înseamnă bătălia comunicaţională a fost pierdută” de către Guvern, care nedorind escaladarea confruntării între cele două tabere a decis să facă un pas înapoi.

„Îndemn să revenim la ceea ce înseamnă normalitate”, a conchis Sorin Grindeanu, citat de news.ro.

Pe 2 februarie, premierul Grindeanu a anunțat că nu renunță la OUG privind modificarea codurilor penale, însă după trei zile de proteste masive în toată țara, duminică, 5 februarie, OUG 13 a fost abrogată.

Galerie foto:


Imagini filmate în centrul Bacăului, în dreptul primăriei, după ora 19:00:

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. U
    Un bun prieten
    5 februarie 2017, 20:10
    0

    Sper din tot sufletul sa plece PSD, dupa care sa se reduca salariile cu 25%, sa se anuleze cresterea salariului minim, corporatistii sa primeasca inapoi cele doua procente la salariu pe care le-au pierdut in ianuarie, sa se revina la TVA de 24 de procente ca pe vremea lui Boc samd.

    1. C
      Catalin
      5 februarie 2017, 20:54 răspuns pentru @Un bun prieten
      0

      Gandire de asistat social, fara demnitate

    2. G
      Gigione
      5 februarie 2017, 21:25 răspuns pentru @Un bun prieten
      0

      Drac mic ce esti, nu ne mai ispiti cu cei 30 de arginti, ca noi nu ne vindem sufletele…
      N-ai inteles ca suntem din alta plamada? Nu suntem ca voi, furaciosi si gata sa incalcam orice principiu moral pt cativa fifirigi. Fifirigii pastrati-i voi, aruncati de la masa sefilor vostri, hotii cei mari, care-si pregatisera cate un mic cadou de 200 000 RON la fiecare 6 luni.
      Dar vai, ce se-ntampla?! I-ati pierdut si pe aia… Nesansa de ghinion!
      Rezultat final? Mai putini bani furati, mai multi ramasi pt romani. Si hotii – la puscarie! Cum e moral!

    3. A
      Adrian
      5 februarie 2017, 21:40 răspuns pentru @Un bun prieten
      0

      Amice, daca hotii vin la pachet cu TVA redus, prefer un TVA mai mare! In rest bati campii , ca deobicei!

    4. D
      Dante
      6 februarie 2017, 10:30 răspuns pentru @Un bun prieten
      0

      Prietene,nu ai priceput nici pana acum ca noua nu ne-au scazut (cei ce nu stam!) atunci lefurile,iar 5 -6 procente la TVA e mult mai putin decat v-ati propus sa furati:).Daca nu ai inteles ca din impozitele pe care le platim noi vreti sa furati , atunci nu pot zice decat Doamne Fereste! Sa fim Sanatosi!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.