Adrian Mititelu, boxerul de la SCM, de 16 ani, care ar fi bătut până la leșin un tânăr pe 1 septembrie, este acuzat că, la două zile după aceea, a mai agresat o persoană. Elevul antrenorului Relu Auraș a fost ridicat de polițiști și băgat după gratii după 7 zile, pe 10 septembrie 2026.
Un bărbat care susține că a fost agresat în Bacău, într-un incident în care îi indică pe Adrian și L. Mititelu, povestește în detaliu cum s-ar fi desfășurat altercația. ML spune că nu a avut nicio legătură cu conflictul care ar fi stat la originea scandalului și că a fost „abordat” când ieșise cu un prieten să cumpere țigări.
„S-a făcut un cerc în jurul nostru”
Pentru Ziarul de Bacău, ML afirmă că incidentul s-a produs pe 3 septembrie 2026, în jurul orei 22:30, la un magazin din zona în care locuiește.
„Am fost la magazin cu un prieten, Vasi, să cumpărăm țigări. În magazin au intrat doi băieți și au început să-l împingă pe el. Eu am intervenit să-i calmez, să le spun să se liniștească. Ne-au chemat afară să vorbim. Când am ieșit, au început să vină, unul câte unul, mai mulți. S-a făcut un cerc în jurul nostru.”
Potrivit lui ML, situația ar fi escaladat rapid după apariția fraților Mititelu.
„A venit L. cu mașina și după aceea a venit și Adrian. Din momentul în care au ajuns ei, lucrurile au degenerat foarte repede. Adrian m-a prins de ureche. Nu mai țin minte exact ordinea tuturor lucrurilor, dar știu că eu am fost primul care a luat un pumn.”
„M-a lovit în față, apoi încă o dată”
ML susține că a încercat în continuare să evite conflictul și să-l calmeze pe L. Mititelu, despre care spune că se îndrepta agresiv către prietenul său.
„Eu i-am spus: «Stai un pic, hai să vorbim». Pentru că L. venea spre Vasi și eu încercam să-l opresc. În momentul ăla am primit un pumn. M-a împins spre un geam, eram amețit, dezorientat. După aceea l-am văzut pe Adrian că îi dădea și lui Vasi.”
Relatarea lui ML este extrem de dură în ceea ce privește modul în care susține că ar fi fost lovit: „Adrian mi-a dat mai multe lovituri. Una în față, apoi, când m-am ghemuit și încercam să mă protejez, mi-a mai dat una. A fost și un genunchi. După aia a venit după mine și a continuat să dea. Eu strigam: «Bă, gata, coaie, cât mai dai?»”
ML spune că, la un moment dat, în timpul altercației, ar fi auzit inclusiv o amenințare cu moartea: „La un moment dat am auzit pe cineva spunând că vrea să mă omoare. Erau foarte mulți acolo. Erau și adulți, și minori, și fete.”
„În Vasi au dat trei persoane”
Întrebat dacă și L. Mititelu ar fi lovit pe cineva, ML susține că acesta l-ar fi lovit pe prietenul său. „L. i-a dat lui Vasi un pumn în stomac. Și a mai venit unul, pe care nu-l cunosc, și l-a lovit. Deci, din ce am văzut eu, în Vasi au dat trei persoane.”
ML susține că întregul conflict ar fi avut legătură cu un incident anterior petrecut într-un local, în care fusese implicat L. Mititelu și în care Vasi ar fi intervenit.
„Eu nu am fost acolo la faza din pub. Din ce am înțeles, L. băuse și s-a luat de o angajată, voia să o bată, iar Vasi a intervenit și atunci a fost lovit. După aia, un alt prieten de-al lui Vasi l-a lovit pe L. Iar L. ar fi vrut să-l găsească pe acel băiat.”
ML afirmă că el nu avea nicio legătură cu acel conflict și că a ajuns să fie agresat fără să fi participat la incidentul inițial.
„Eu nu am avut nicio treabă cu povestea aia. Eu am fost la magazin să-mi cumpăr țigări și m-am trezit în mijlocul lor. Practic, am fost lovit aiurea.”
„El e primul care dă cu pumnul”
ML spune că a verificat ulterior imaginile surprinse în zonă și susține că acestea ar confirma versiunea sa privind momentul în care a început agresiunea.
„M-am uitat pe filmări. Sunt două filmări și mai este posibil să fie încă o cameră. Din ce se vede foarte clar, Adrian este primul care mă lovește. El e primul care dă cu pumnul.”
Acesta mai spune că, înainte de lovituri, el și prietenul său ar fi încercat să evite conflictul: „Se vede și se aude că noi le spunem să stea liniștiți. «Bă, stați, mă, liniștiți, hai să vorbim, hai să fim civilizați». Nu i-am înjurat, nu am provocat. Dar nu am avut cu cine.”
„Nu vreau să mai am de-a face cu ei”
ML spune că nu dorește să mai aibă contact cu L. Mititelu, deși consideră că acesta ar fi încercat ulterior să găsească o cale de rezolvare a conflictului.
„Eu nu vreau să mai am de-a face cu L. Poate încearcă să rezolve pentru el și pentru fratele lui, nu știu. Eu vreau doar să se lămurească ce s-a întâmplat.”
ML susține că niciunul dintre cei implicați nu părea să fie sub influența alcoolului în momentul altercației: „Din ce am văzut eu, erau toți treji. Nu păreau băuți. Totul s-a întâmplat foarte repede după ce au venit Adrian și L.”
Plângere la poliție și certificat medico-legal
ML a depus o plângere la poliție și și-a scos certificat medico-legal. El afirmă că urmează să discute cu un avocat și că a pus la dispoziția poliției documentele pe care le are.
„Am făcut plângere la poliție. Mi-am scos certificat medico-legal. L-am lăsat la poliție vineri, la ofițerul de serviciu.”
ML spune că, după acest incident, intenționează să plece din zonă. „Eu sunt un om liniștit. Nu am mai avut probleme de genul ăsta. Stau aici de doar trei luni și acum vreau să mă mut.”
Boxerul Adrian Mititelu a contestat măsura arestului preventiv. Solicitarea se va judeca pe 16 septembrie 2026 la Tribunalul Bacău (vezi facsimil mai jos).



Golanasii de azi ,marii infractori de maine !!!
I s-a urcat succesul la cap, dintr-o speranță a boxului a ajuns un infractor, un golan care face legea cu pumnul. Și-a ratat cariera sportivă.
Plozi, odraslele democratiei. Parintii lipsa la educatia lor.
Criminalii !!Aveti grijă de copii voștri oameni buni ca o să-i pierdeți .