~4 min lectură 9 comentarii

VIDEO: Lacul de la Insulă, năpădit de bălării la un an de la decolmatare. Administrația PNL, acuzată că a scăpat situația de sub control

Redacția Ziarul de Bacău

Lacul de la Insula de Agrement s-a umplut de vegetație, la un an după decolmatare. Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, acuză administrația liberală, instalată după învestirea Guvernului Orban, că a scăpat situația de sub control.

Liderul social-democrat, care a publicat și imagini pentru comparație, afirmă că principalele probleme au apărut în zonele în care se presupune că ar fi făcut decolmatarea firma Rom Gan, al cărei contract a fost reziliat din cauză că nu avansa cu lucrările.

„Nu din cauza decolmatării realizate de guvernarea PSD s-a umplut, din nou, lacul de vegetație și gunoaie, ci din cauza șefilor puși de PNL, care nu-și fac treaba la conducerea instituțiilor în care au fost instalați”, afirmă Benea, într-o postare pe Facebook.

În septembrie 2019 – după 6 ani de junglă urbană tolerată de fosta conducere a ABA Siret, de conivență cu un constructor penal de la PDL/PNL (Rom-Gan) care mima că face treabă – GUVERNAREA SOCIAL-DEMOCRATĂ A DECOLMATAT LACUL DIN JURUL INSULEI DE AGREMENT.

Luciul de apă a revenit la viață, după o lucrare contracronometru în care s-au mobilizat toți cei implicați: Prefectură, instituții deconcentrate, constructor, lucrători etc.

AM REUȘIT SĂ FACEM ÎN 5-6 LUNI CEEA CE ALȚII N-AU REUȘIT ÎN 5-6 ANI: am transformat lacul de la Insulă în oaza de altădată.

Între timp, guvernarea s-a schimbat, iar din toamna anului trecut la conducere au venit cei de la PNL.

Suntem în iulie 2020, iar lacul din jurul Insulei de Agrement e din nou invadat de vegetație și lăsat de izbeliște de autoritățile PNL. Ba, mai mult, situația e scăpată de sub control tocmai în zona în care constructorul de partid Rom-Gan a „mimat” că se ocupă de decolmatare, între 2013 – 2016, cu îngăduința fostului director al ABA Siret!

Ce fac politicienii susținuți de PNL la Prefectură, la ABA Siret sau la SGA, adică exact în instituțiile care ar trebui să se ocupe de toaletarea lacului și curățarea vegetației⁉️

Invocă greaua moștenire și că, vezi Doamne, decolmatarea nu s-ar fi făcut cum trebuie! Nesimțire fără margini, specifică unei organizații politice în care toți vorbesc vorbe, dar de făcut nimeni nu face nimic!

Îl anunț pe „specialistul” PNL în decolmatări de la Prefectura Bacău că lucrarea executată în timpul guvernării social-democrate a fost supervizată de diriginți de șantier și ingineri cu ștate vechi de activitate în cadrul ABA Siret, nu de lipitorii de afișe și șoferii fostului primar Stavarache cu care tot încercați să-i înlocuiți, de când sunteți la guvernare, pe acești tehnocrați.

S-AU EXCAVAT ȘI ÎNLĂTURAT PESTE 460.000 mc DE MATERIAL ALUVIONAR din cuveta lacului, lucrându-se inclusiv în ture de week-end pentru finalizarea obiectivului în timp util.

Mai mult, dacă totuși există suspiciuni întemeiate – evident nu pe concluziile „specialiștilor” în decolmatări de la Prefectură – vizavi de această lucrare, vă puteți adresa, fără probleme, autorităților abilitate ale statului. Lăsați zvonistica și „live”-urile pe Facebook și sesizați organele de anchetă pentru ca așa-zisele probleme să fie lămurite.

Altfel, avem doar o nouă tentativă a PNL de justificare a incompetenței și neputinței politicienilor „plantați” pe funcții care nu-s în stare nici măcar să toaleteze ceea ce noi am lăsat bun făcut pe lacul din jurul Insulei de Agrement!

Nu din cauza decolmatării realizate de guvernarea PSD s-a umplut, din nou, lacul de vegetație și gunoaie, ci din cauza șefilor puși de PNL, care nu-și fac treaba la conducerea instituțiilor în care au fost instalați. Despre asta este vorba.

– sursa: Dragoș Benea, Facebook
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    STAN
    2 iulie 2020, 13:44
    0

    Despre ramasul pus in fata Vioricai ne puteti spune ceva ??
    A avut vreun castigator? Perdantii am fost noi !

    https://ziaruldebacau.ro/foto-premierul-viorica-dancila-la-insula-de-agrement-bacau-ramasag-pe-termenul-de-finalizare-a-decolmatarii-si-parcului-de-agrement/

  2. C
    Când 2 se ceartă...
    2 iulie 2020, 14:08
    0

    Politicienii PSD-PNL se ceartă pe Facebook, Bacaul / băcăuanii au de pierdut în viata reala, nu în mediul virtul:
    – cine a executat lucrarea?
    – cine a plătit lucrarea?
    – cum și din vina cui s-au pierdut fondurile europene?
    – cine a făcut recepția lucrării?
    Oare nu poate fi tras nimeni la răspundere?!?!? DNA mai exista sau doar încasează leafa și pensii speciale?

    Am trecut frecvent prin zona și am constatat ca s-a excavat cu adevărat doar în dreptul târgului auto de la Serbanesti… În jurul Insulei nu s-a făcut nimic. În aval de insula nu s-a făcut nimic. Reumplerea lacului s-a făcut cu 1-1,5 m mai puțin decât nivelul dinaintea „decolmatării” – oare chiar nu se găsește o soluție pentru hidroizolarea fundului de lac, ca să nu mai apară infiltratii la subsolurile blocurilor din zona Kaufland Milcov?
    Ani de zile = bătaie de joc pe banii noștri! Acum = doar „circ” electoral pe aceasta tema, nici o soluție pentru a remedia problemele și pentru a pedepsi vinovații.

    1. A
      Alex
      3 iulie 2020, 02:55 răspuns pentru @Când 2 se ceartă...
      0

      DNA-ul se odihneste. Partidul „care trebuie” e la guvernare. O sa devina foarte activi numai atunci cand/daca revine psd-ul la conducere.

  3. A
    ANDREI
    2 iulie 2020, 14:49
    0

    Eu am vazut un peste mort in zona insulei. Dle Benea, cum comentati situatia ? O fi fost otravit de pnlisti ?

    1. A
      Adrian
      2 iulie 2020, 15:07 răspuns pentru @ANDREI
      0

      Normal ca de pnl! PNL taie si spânzura ! In toate instituțiile au fost schimbați toti șefii si directorii in pnl! Mai hoți si rai!

  4. S
    Sorin
    3 iulie 2020, 03:43
    0

    decolmatare, conform DEX, reprezinta o curățare a canalelor, bazinelor etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare…
    Vegetația nu o poti opri sa crească…

    1. G
      Gigi Bacauanul
      3 iulie 2020, 04:20 răspuns pentru @Sorin
      0

      Poți opri vegetația sa crească foarte simplu, adâncind lacul. Vegetația creste pentru ca apa este prea mica.
      Apa este prea mica din 2 motive:
      – nu s-a făcut decolmatare (adica nu s-au excavat aluviunile de pe fundul lacului);
      – nu s-a reumplut lacul la nivelul dinaintea lucrării.
      Nivelul apei este atât de mic, încât aproape a dispărut noțiunea de insula – insula se transforma în peninsula (sub podul prin care se face accesul pe insula adâncimea apei este de 5-10 cm).
      Lacul se transforma în mlaștină.
      În trecut puteam ocoli insula cu barca, iar acum, după lucrările de decolmatare nu se mai poate – o fi normal asa ceva? Pentru ce s-a închis insula atâția ani și pentru ce s-au investit atâtea milioane de euro? Ca sa fie mai rău decât înainte?

  5. T
    TUCU
    3 iulie 2020, 05:00
    0

    Tot altii sunt de vina ! Dupa s-a facut treaba proasta si de mantuiala, la repezeala, nu mai ca sa se raporteze o realizarea din partea unui partid.

  6. H
    H2SO4
    3 iulie 2020, 06:42
    0

    Cam asa se intimpla cind gospodarul PSD D.Benea a ascun gunoiul sub pres si a cistigat pariul. Sunt curios ci va suporta paguba, cumva cetatenul ???

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.