~2 min lectură 10 comentarii

VIDEO – Primarul Cosmin Necula: „Programul de alimentare cu apă nu va fi întrerupt”

Redacția Ziarul de Bacău

La această oră, echipele de intervenție CRAB S.A. au finalizat săpătura în zona suspiciunii de avarie, constatând o defecțiune la nivelul îmbinării între 2 tuburi PREMO.

„Lucrările de remediere se vor desfășura fără afectarea programului de furnizare a apei pentru consumatorii din municipiul Bacău, comuna Mărgineni și comuna Hemeiuș. Prin urmare, începand cu ora 19:30 anunțăm revenirea la programul normal de furnizare a apei, cu debit și presiune normale pentru toți consumatorii”, a anunțat CRAB.

Primarul Cosmin Necula, aflat la locul unde se fac lucrările de remediere, a transmis un nou mesaj băcăuanilor:

Din fericire, suntem în situația în care pot să vă anunț că alimentarea cu apă a Bacăului nu va fi întreruptă, cum de altfel nici nu a fost. Este o avarie de mici dimensiuni, specifică conductelor vechi. Intervenția CRAB a fost una rapidă, energică, oamenii sunt profesioniști și au demonstrat acest lucru. Această avarie se va remedia foarte rapid, se va lucra fără a pune în pericol serviciul de furnizare a apei potabile.

Să nu uităm că aceste lucruri nu ar fi trebuit să se întâmple daca, timp de 12 ani, administrația liberală care a condus orașul ar fi avut bunăvoința să schimbe câte un km de conductă pe an. Nu au făcut acest lucru, acum vin unii și dau sfaturi.

De asemenea, echipamentele pe care le vedeți în spate, au fost achiziționate de curând. De ani și ani, CRAB nu a beneficiat de niciun echipament, oamenii nu au avut salopete, utilaje nu erau, se închiriau… Uitați că, ușor, ușor, am depășit și această problemă!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

10
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    ANDREI
    25 august 2020, 17:28
    0

    Am ajuns sa ne bucuram pt simplul motiv ca avem apa la robinet.

    1. M
      Mihai Traian
      26 august 2020, 06:59 răspuns pentru @ANDREI
      0

      Bacauani,daca RAJA Constanta va prelua CRAB sigur problema apei se va rezolva.Un exemplu este situatia municipiului Onesti.

  2. A
    Andrei M.
    25 august 2020, 18:07
    0

    Ce demagog …
    Vai de steaua noastră.

  3. T
    Tanar muncitor
    25 august 2020, 18:26
    0

    Programul „normal” se opreste zilnic dupa ora 23 pt refacerea rezervei de apa.

  4. R
    Radu
    25 august 2020, 19:23
    0

    Multumin Necula, multumin psd, oare cum ar fi aratat fara voi Bacaul sau Romania??

    1. A
      Alex
      26 august 2020, 08:56 răspuns pentru @Radu
      0

      Fix la fel!

  5. A
    Alex2
    25 august 2020, 20:50
    0

    Mie îmi miroase a manevra…vai, dl Mocheta salvatorul băcăuanilor.
    Cum a stat el acolo sa vadă ce se întâmplă și a avut timp să se și filmeze explicând de ce e apa udă….
    Prea e aranjat, Geaca aia e nou nouță, discurs pregătit….miroase a film de Oscar….regizat, în cele mai mici detalii

  6. A
    Andrei M.
    26 august 2020, 11:13
    0

    ”Romania prin ce s-a remarcat vreodata in istorie? De cand ne stim parca plutim prin ere, laolaltă cu flora si fauna. Fara aspiratii, fara consideratii si de o prostie salbatica. Doar un noroc la fel de imbecil ca si noi face ca am supravietuit in stare vegetativa atata vreme si ca mai existam si acum precum bacteriile adaptate la conditiile cele mai vitrege posibile dar fara constiinta.
    Probabil asta e conditia acestei supravietuiri cu orice pret”

    sursa – republica.ro

    1. A
      Alex
      26 august 2020, 14:02 răspuns pentru @Andrei M.
      0

      ati inceput sa citati din activisti, ca din Biblie.

      1. A
        Ana
        26 august 2020, 17:44 răspuns pentru @Alex
        0

        Alex esti cel mai bun exemplu, esti simbolul descrierii de mai sus, multumim pentru prezenta.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.