~2 min lectură 2 comentarii

VIDEO Propunere pentru un spital regional în Bacău, din Spitalul Județean și Spitalul Municipal

Redacția Ziarul de Bacău
Deputatul Cosmin Necula
Deputatul Cosmin Necula

Premierul Victor Ponta ar fi propus înființarea unui spital regional, un holding ce ar urma să includă Spitalul Județean de Urgență și Spitalul Municipal Bacău. Șeful Guvernului ar fi transmis propunerea prin intermediul deputatului PSD Cosmin Necula, la vizita efectuată în Bacău pe 1 aprilie, când s-a semnat contractul pentru șoseaua de centură.

„Pe această variantă, Guvernul României, prin intermediul premierului, a asigurat faptul că va finanța întreaga lucrare, echiparea și tot ceea ce este necesar pentru punerea în funcțiune a acestui holding.”, a declarat deputatul cosmin Necula, în conferința de presă susținută azi. El a precizat că ar fi nevoie de acordul Consiliului Local Bacău și a dat asigurări că există sprijinul Consiliului Județean.

De asemenea, în opinia deputatului, trebuie cunoscute datele tehnice și financiare actuale ale investiției de la Spitalul Municipal. Dacă s-ar face acest holding, a mai spus Necula, ar fi asigurate toate condițiile pentru finanțarea funcționării ulterioare a spitalului regional ce ar rezulta.

Victor Ponta si Romeo Stavarache (arhiva 29 aprilie 2014)
Victor Ponta si Romeo Stavarache (arhiva 29 aprilie 2014)

Primarul Romeo Stavarache s-a declarat de acord cu propunerea premierului: „Sunt extrem de bucuros că lucrul ăsta se întâmplă, e un semn pozitiv. Până la urmă, indiferent de cine e președintele Consiliului Județean sau primarul Bacăului, serviciile sunt pentru cetățeni, pentru noi, toți. Sunt, deci, bucuros că există o asemenea invitație și preocupare, deși e un pic cam târziu, ținând cont că, din 2012, am primit undeva la 3 milioane de euro. Dar orice ajutor este binevenit și cu toții ne dorim finalizarea acestui obiectiv”.

Legat de înființarea practică a holdingului, primarul a precizat că nu se pot uni juridic proprietățile, dar, ca activitate, cele două spitale pot funcționa împreună. La acest moment, mai sunt de efectuat 10-15 la sută din lucrările la Spitalul Municipal, pentru care se va lansa o licitație, deoarece primul constructor a dat faliment.

Declarațiile deputatului Cosmin Necula și ale primarului Romeo Stavarache:

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cosmin Necula și-a găsit spitalul - Florin Popescu
    2 aprilie 2015, 15:37
    0

    […] Detalii, în ziar. […]

  2. B
    Boier+Movila...
    6 aprilie 2015, 11:22
    0

    Ce porcarii mai sunt si acestea .
    Nu spitale holding ne trebuie noua …. ;
    Sa discutam si sa analizam :
    – curatenia si managementul financiar din spitalele existente ;
    – salariile medicilor si a oamenilor de rand care trebuiesc aduse la nivel european ;
    – conditii de lucru si salarii care sa incurajeze tinerii medici ..
    Ce-i asta ? Constructii cu nemiluita si calitate inexistenta aproape in orice domeniu … Bine ca ne ” omoram ” cu POS-DRU…si POS-Mediu

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.