Noua sute patruzeci si sase de elevi si sase studenti bacauani au fost declarati viitori beneficiari ai programului social Euro 200, conform informatiilor publicate, ieri, la adresa http://euro200.edu.ro/. Cei selectati vor primi, potrivit legii 269/2004, un cupon valoric de 200 de euro, ca ajutor pentru achizitionarea unui calculator personal nou. Cei 946 de elevi provin de la 149 de unitati de invatamint din judet iar cei sase studenti sunt inscrisi ai la Universitatea Bacau. Daca majoritatea unitatilor scolare au sub zece beneficiari, altele au de ordinul zecilor: Scoala Palanca (51), Scoala nr. 1 Ardeoani (43), Scoala Deleni (78), Scoala „I.R.Rosetti” Brusturoasa (32). Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” este instititutia din municipiul Bacau care are cele mai multe cereri aprobate. Departajarea solicitantilor s-a facut in functie de venitul lunar brut pe membru de familie, in limita bugetului stabilit de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului pentru acest an, 26.960 mii RON. Conform legii, beneficiarii sunt elevi si/sau studenti din invatamintul de stat sau particular acreditat, in virsta de pina la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 pe membru de familie. La nivel national au fost depuse 52.212 cereri, din care s-au aprobat 35.484. Incepind din acest an, configuratia minima recomandata a calculatoarelor pentru achizitionarea carora se acorda ajutor este urmatoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 160 GB hard-disk si software de baza. Lista beneficiarilor s-ar putea schimba in urma solutionarii unor posibile contestatii. In judetul Bacau s-au depus 1487 de cereri. (Laura HUIBAN)
Vin cupoanele pentru computere
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.