~2 min lectură 4 comentarii

Vindeau tricouri „Versace”, „Adidas” și „Nike”, în Târgul din Șerbănești. Jardarmii i-au amendat pentru comerț cu produse contrafăcute

Redacția Ziarul de Bacău

Două persoane de sex masculin din județul Galați, în vârstă de 44, respectiv 50 de ani, au fost surprinse de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) „Ștefan cel Mare” din Bacău în timp ce ofereau spre vânzare, în Târgul auto din Șerbănești, articole susceptibile a fi contrafăcute.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani avea expuse spre comercializare mai multe tricouri inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute, fără a putea prezenta documente de proveniență. Cel de-al doilea, în vârstă de 50 de ani, vindea parfumuri care purtau denumiri similare cu cele ale unor branduri consacrate, existând suspiciuni că acestea erau produse contrafăcute.

În urma acestei acțiuni au fost confiscate peste 20 de produse cu mărci și culori similare celor originale, pentru care nu existau documente justificative. În urma constatării, au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii unei fapte susceptibile infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Aceste acte au fost predate poliției pentru continuarea cercetărilor.

Conform legislației în vigoare, punerea în circulație a unor produse cu mărci identice sau similare cu mărci înregistrate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Prin punerea în circulație se înțelege oferirea, comercializarea, deținerea în acest scop, precum și importul, exportul sau tranzitul acestor produse sub semnul respectiv.

„Recomandăm cetățenilor să fie prudenți atunci când observă persoane necunoscute care oferă spre vânzare produse contrafăcute sau de altă natură în spațiul public și să sesizeze imediat forțele de ordine”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Makelele
    7 iulie 2025, 04:28
    0

    Asta da,informație! Ăștia făceau cea mai mare evaziune! Bolojane,fii cu ochii pe noi! Haaaaaa!

  2. V
    VinDizel :))
    7 iulie 2025, 06:05
    0

    Mare scofala!!! In Bulgaria, in Turcia si nu numai, sunt kilometri intregi de tarabe cu astfel de produse, comerciantii afiseaza mare un afis ca NU SUNT PRODUSE ORIGINALE, si totul e ok. Internetul este plin de cacaturi de astea …Fac bani, se dezvolta ….NOI, CEI MAI CEI DINTRE TOTI! Mai catolici decat Papa, dar cu kurul gol ….. Vai de capul nostru , unde era piedica in calea succesului…..

  3. S
    Stan
    7 iulie 2025, 06:26
    0

    Cei care au vandut promisiuni electorale false nu pot fi si ei amendati??
    Parca spunea ca dau banii inapoi daca nu fac ce au promis.

  4. M
    Manele-manele!
    8 iulie 2025, 19:31
    0

    Haoleu !!!
    Le-a distrus afacerea !
    La MUNCA !!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.