~2 min lectură 0 comentarii

Violator evadat, la Târgu Ocna. Autoritățile au început căutarea deținutului

Redacția Ziarul de Bacău

Un violator deținut la Târgu-Ocna este căutat de autorități, după ce a evadat din centrul de detenție. Fugarul a evadat împreună cu alți doi deținuți, însă aceștia au fost prinși.

Joi seara, s-a constatat că trei persoane internate în Centrul Educativ Târgu Ocna au părăsit, fără drept, unitatea, se arată într-un comunicat de presă. Două dintre acestea au fost prinse rapid, în apropierea Centrului.

Continuă căutarea lui Bogdan Mihăiță Bumbu, în vârstă de 17 ani, sancționat cu măsura educativă a internării într-un centru educativ, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

 „Precizăm că regimul de executare într-un centru educativ este similar regimului deschis din cadrul centrelor de detenție, raportat la gradul de limitare a libertăţii de mişcare. Astfel, persoanele internate într-un centru educativ sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul centrului și pot desfășura activități fără supraveghere în spaţii stabilite prin regulamentul de ordine interioară”, se mai arată în comunicat.

Cauzele incidentului urmează să fie anchetate de o echipă de specialiști din cadrul aparatului central al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

  Evadatul poate fi pedepsit cu amendă sau închisoare de la 3 luni la un an.

„Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză,  apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Centrul Educativ Târgu Ocna, la numărul de telefon: 0234/344434”, se solicită în comunicat.

                 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.