Viorel Ghelasă are un respect deosebit pentru ținuta de silvicultor, pe care nu o schimbă decît foarte rar. Poartă ținută sport cînd și cînd, atunci cînd își petrece timpul liber împreună cu familia. Pe lîngă costumele verzi de silvicultor, în garderoba lui și-au găsit locul totuși și cîteva piese de vestimentație mai lejeră. El spune că, în afara vestimentației dată de stat, nu poartă decît acel fel de îmbrăcăminte care crede că îl reprezintă. Nu suportă culorile țipătoare și, atunci cînd își cumpără haine comune, le alege pe cele în care predomină culorile mai închise, din convingerea că la fizionomia lui se potrivesc culorile mai închise. Nu respinge alt fel de haine, dar nici nu se dă în vînt după modă. Recunoaște că este legat de hainele de silvicultor și datorită faptului că nu mai este nevoit să își cumpere îmbrăcăminte.
„Port cu plăcere costumele de silvicultor, mai ales că verdele este una dintre culorile mele preferate. La doi ani, statul îmi schimbă costumele, primesc anual cinci cămăși, zece perechi de ciorapi și trei perechi de încălțăminte. O dată la trei ani avem cîte o căciulă. Primesc chiar și cravatele, curele și tot felul de accesorii. în garderoba mea sînt suficiente componente, așa că nu sînt nevoit să scot bani din buzunar pentru îmbrăcăminte”, a spus Viorel Ghelasă. El recunoaște că problemele pe teme de vestimentație nu sînt punctul lui forte, fiind o persoană care nu a consumat niciodată prea mult efort pentru alegerea hainelor. Lasă asta în grija soției pentru că are încredere în gusturile ei și nu ezită să îi ceară sfatul ori de cîte ori trebuie să se îmbrace și altfel.
„Nu am fost niciodată preocupat de ținuta vestimentară. Pentru mine e un chin să mă duc într-un magazin. âmi este foarte greu să fac și cadouri, pentru că trebuie să iau mereu pe cineva cu mine care să îmi dea un sfat în acest sens. Cred că sînt la polul opus față de soția mea, în sensul că dacă eu nu acord importanță vestimentației, ea este mult mai atentă la felul cum se îmbracă. De aceea mă bazez pe gusturile ei cînd trebuie să particip la evenimente deosebite, pentru că mă scoate pe mine din impas”, a spus directorul Direcției Silvice Bacău. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.