Deputatul Viorel Hrebenciuc, preşedintele PSD Bacău, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că va propune Parlamentului ‘verificarea prevederilor privind obligaţiile de investiţii din contractul de privatizare cu E.ON Gaz’.
Parlamentarul a explicat necesitatea unui asemenea demers prin faptul că în judeţul Bacău, dar şi în alte zone din ţară ‘există mai multe probleme legate de faptul că E.ON nu investeşte în infrastructura de transport gaze sau energie electrică, fapt ce conduce la explozii de felul celei petrecute pe 21 decembrie, în municipiul Bacău’.
‘După evenimentul, soldat cu rănirea a trei persoane şi distrugerea de bunuri materiale, petrecut într-un bloc Bacău ar trebui verificat automat cum şi-au făcut investiţiile preconizate cei de la E.ON Gaz. Probleme sunt şi cu E.ON Electrica. La mine în colegiu am reuşit, după multă insistenţă, să-i determin să schimbe transformatorul din comuna Dofteana, dar şi la Târgu Trotuş sunt probleme. Reţelele sunt foarte vechi, iar ei nu fac investiţii’, a afirmat Viorel Hrebenciuc.
Deputatul social-democrat a susţinut că ar trebui verificat modul de înfăptuire a investiţiilor la toate companiile care au înscrise în contractele de privatizare asemenea prevederi, mai ales în acele domenii de interes deosebit pentru România.
‘Riscăm să ne confruntăm nu numai cu probleme economice, dar şi sociale şi ce este şi mai grav, cu tragedii umane’, a avertizat Viorel Hrebenciuc. AGERPRES
Bine ar fi daca intradevar veti face acest demers, sa nu ramana doar vorbe aruncate aproape de alegeri. Pt. Eon chiar ar fi necesar sa ii scuture bine cineva, caci PDL doarme. Pacat de atatea victime! In viitor, retelele vor fi si mai uzate, cu pericole si mai mari de accidente, asa ca SCUTURATI bine E_ON-ul!
da cine ne-am vandut la nemti nu cumva PSD ce ancheta sa mai faca daca se stie
praf in ochii prostilor
Dar cine a vandut eonul, petrol, petromidia, BCR si cam tot ce a adus profituri urine clicii communist?! Asa de prosti ne crede sobolanul rosu?! Ei au nenorocit tara, Hrebenciuc, Nastase si cu seful lor, tovarasul Iliescu!
Contractul de privatizare a distrigaz este „secretizat”(ca tote hotiile facute) iar privatizarea s-a facut in perioada cand prim ministru era Nastase. min.ec. D.I.Popescu si secretar de stat Iancu Iulian;(dep.de Bacau) asa ca nu o mai da „dupa cires” tov.Hrebenciuc.Aceasta privatizare este una din cele mai grave prejudicii prin insecuritate adusa populatiei Romaniei,iar cei vinovati ar trebui sa plateasca pt. mortii si distrugerea de bunuri.Acesti indivizi care conduc E’ON ii intereseaza doar sa incarce facturile prin diferite metode de calcul si nu viata cetatenilor.Crima cu premeditare……..
Are dreptate. EON ne beleste de piei cind e vorba de bani, dar nu investeste nimic in infrastructura. Cind va sari in aer tot Bacaul probabil ca vor da bir cu fugitii dupa ce-si vor fi umflat gusile cu bani. Iar statul -adica noi- va lua iarasi in grija lui inca o belea care a imbogatit pe toti neispravitii in colaborare cu „baietii destepti”.