Cunoscutul dramaturg, poet, prozator si publicist bacauan Viorel Savin implineste astazi, 4 aprilie, 71 de ani (n.4 aprilie 1941, Borzesti, Bacau).
Printre ultimele sale creatii se numara romanul „Impostorul”, precum si volumul de versuri „Exilat in strigat”, carti ce au vazut lumina tiparului in 2011. Despre roman, criticul si istoricul literar Eugen Negrici scria intr-una din recenziile sale: „Este prima carte importanta de dupa Revolutie care abordeaza viata din epoca lui Dej si consecintele psihologice ale fundamentalismului comunist si care, nefiind scrisa cu permisiunea partidului, cum s-a întimplat cu marea serie a romanelor obsedantului deceniu, are taria sa razuiasca ranile pina la singe”; iar profesorul si criticul Constantin Dram, consemneaza in revista „Convorbiri literare”, urmatoarele: „E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila pina la capat. (…) E perioada colectivizarilor fortate, a deportarilor, a constructiei Canalului, a delatiunilor si tortionarilor, a promovarilor uluitoare din rindurile unor ignoranti satrapi si a interdictiei intelectuale pentru profesionisti, e perioada uriasa de frica, de anulare a respectului propriu si a demnitatii umane, e o vreme în care se supravietuia, daca se mai putea”.
Retras in casa de la Luncani, unde continua sa scrie asiduu, maestrul Viorel Savin a dorit sa nu-i mai fie publicate datele biografice si nici prezentarea creatiilor sale literare, ci doar citeva versuri din volumul „Exilat in strigat”, pe care le dedica din suflet tuturor celor pasionati de frumos, de adevar si credinta:
„as vrea/ sa pun/ un genunchi in pamint si/ sa-mi plec fruntea/ in fata voastra…!/ cu sufletul adiere as vrea/ sa va pot racori/ incalzi/ mingiia/ dojeni…/ dupa cum cere/ binele vostru.// gindurile mele/ cintece de iubire/ inalta/ pentru voi/ dar ma respingeti/ prudenti/ ca pe un om/ ce trezeste nelinisti-/ suspiciunea voastra/ imi ucide pe buze/ chiar si poemul/ acesta!/ sint o groapa comuna/ cu poeme/ nescrise…” (Viore Savin, poemul „As vrea”). (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns